Proiectul „Jurnalistul adolescent”

Despre succes cu olimpica Ioana Mihaela Vancea

Elevă a Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, Ioana Mihaela Vancea a câştigat, pe lângă numeroasele rezultate la olimpiadă, şi locul întâi la concursul „Să terminăm povestirea” organizat de Uniunea latină. Premiul a constat într-o excursie la Roma, Italia.

-Ce te-a făcut să participi la acest concurs?

- În primul rând a fost o provocare întrucât se cerea continuarea începutului unei povestiri, iar în al doilea rând m-am întrebat mereu dacă aş putea face faţă unui astfel de concurs şi de ce nu, să iau locul întâi.

-Cum te-ai simţit la aflarea veştii?

- (Zâmbeşte) Am fost anunţată prin email, pe care l-am primit în spam, astfel l-am citit cu două zile mai târziu. A fost o surpriză şi, deşi mă mai pusesem în ipostaza câştigătoarei, în momentul confirmării bucuria nu a avut margini.

-Crezi că o persoană trebuie să aibă ceva deosebit pentru a câştiga?

- În primul rând cred că acea persoană trebuie să-şi dorească foarte mult, în al doilea rând trebuie să-i placă ceea ce presupune concursul, iar în al treilea cred că ţine foarte mult de inspiraţie şi o doză mică de talent pentru a structura într-o manieră cât de cât artistică perspectiva asupra lumii. Textul propus era destul de abstract.

-În momentul în care câştigi te simţi diferită faţă de ceilalţi care au pierdut?

- Nu te poţi simţi diferit pentru că nu cunoşti restul participanţilor. Când câştigi e o bucurie de moment, dar totodată şi o clipă de egoism, o clipă care e numai şi numai a ta.

-Plănuieşti să mai participi la astfel de concursuri?

-Concursurile apar sub formă de oportunitate de a comunica prin scris ceea ce gândesc sau modul în care văd eu lucrurile. În momentul în care mi se oferă o astfel de oportunitate nu pot să o refuz.

Adelina-Alexandra Popa, clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5