Creatorii de frumos, micuţii pictori, în tabără de creaţie – Ocna Şugatag

O foarte frumoasă activitate şi iniţiativă aparţinând preşedintelui Asociaţiei Tinerilor Liberi B-N, Ovidiu Nicolae Roşca, s-a derulat în perioada 07.11-09.22.2013, în ospitaliera staţiune Ocna Şugatag, din judeţul Maramureş, unde elevii din trei judeţe au demonstrat, cu prisosinţă, că au talent de artist plastic (pictor) şi că pot să creeze adevărate „capodopere” pentru vârsta lor.
Într-o ambianţă relaxantă şi spirit de socializare deosebit, îmbinând frumosul cu utilul, dovedind certe calităţi de „pitici profesionişti” în arta pictatului, elevii de la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” din Bistriţa, Adriana Oprea, Cătălin Mănăstire, Katerina Mănăstire, Robert Groze, Antonio Nicolas Roşca, din clasa a III-a şi Mihnea Groze din clasa zero D, de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, având ca părinţi însoţitori, grijulii şi ambiţioşi, care admiră frumosul, în special pictura, fam. Flaviu şi Cristina Groze, din Bistriţa, au realizat deosebite tablouri pictate pe pânză, folosind culori acrilice.
Aceeaşi „desfătare a ochiului” au realizat şi cei din judeţul gazdă, Maramureş, prin prezenţa celor de la C.T.F. „Holloşi” şi C.T.F. „Universităţii” reprezentaţi prin Erika Stegaru, Elvira Chira şi Marcel Boldiş, fiind coordonaţi şi conduşi de către prof. de arte plastice şi educator Alexandru Ciceu, un renumit pictor din Baia Mare, care a fost îndrumătorul în această complexă activitate şi preşedintele juriului.
De acelaşi calibru şi potenţial artistic au dat dovadă şi cei din judeţul Sălaj, de la C.T.F. (Casa de Tip familial „Fizeşu”, aparţinând D.G.A.S.P.C. Sălaj, unde „micuţii pictori” din satul Fizeş, comuna Sig, jud. Sălaj, în persoana unor superbe surori – Oana Bene şi Diana Bene – având ca mentor şi „părinte” pe un devotat psihopedagog, Nicoleta Chiş, au realizat frumoase şi apreciate tablouri.
În urma jurizării de către prof. Alexandru Ciceu – preşedinte, Ovidiu Nicolae Roşca şi ziarist Ioan Lazăr, a picturilor realizate, s-a luat „decizia istorică” de a se acorda premiul I tuturor participanţilor la „bătălia culorilor”, fiecare tablou având caracteristicile lui, cromatica specifică, compoziţie, stil şi aranjament pe pânză, astfel că, după o amănunţită analiză, s-a hotărât, pentru încurajare, efort, implicare, străduinţă, dăruire etc., să se acorde acest premiu.
A fost o activitate utilă, cu implicaţii sociale şi de cunoaştere afectivă, specifică şcolarului din ciclul primar şi nu numai, o „oază de culoare şi lumină” în sufletele copiilor.
„Cu părere de rău specificăm faptul că nu au putut participa copii orfani sau cu dizabilităţi din judeţul nostru în această tabără, datorită inexistenţei sponsorilor. Sperăm ca la următoarea acţiune, din decembrie 2013, să se găsească înţelegerea necesară pentru sprijinirea acestor categorii defavorizate de copii”, a precizat Ovidiu Roşca.
Felicitări organizatorilor şi participanţilor pentru asemenea eveniment.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5