Consilierii de probaţiune se opun transformării în gardieni însărcinaţi cu paza deţinuţilor ce vor executa pedeapsa la domiciliu
Serviciul de Probaţiune Bistriţa- Năsăud se opune transformării consilierilor de probațiune în gardieni însărcinați cu paza deținuților care își vor executa pedepsele la domiciliu, în regim mixt, prin supraveghere cu brățară electronică sau prin muncă în folosul comunităţii, așa cum prevede, în prezent Proiectul de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate care urmează a primi votul final astăzi în Parlament.
"Plasarea unor astfel de atribuții în sarcina consilierilor de probațiune nu doar că este total nepotrivită (în raport cu pregătirea și poziția acestora în cadrul sistemului de justiție), dar, în plus, va afecta atât funcționarea sistemului de probațiune, care se confruntă de câțiva ani cu probleme grave legate de lipsa resurselor umane și materiale, cât și siguranța publică, în condițiile în care supravegherea viitorilor deținuți cu brățară electronică va fi deficitară", se arată în comunicatul remis redacţiei.
Pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la consecințele nefaste pe care le va avea acest proiect de lege dacă este adoptat de Parlament în forma actuală, consilierii de probațiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Bistriţa Năsăud alături de serviciile similare din alte 23 de județe - Arad, Argeș, Botoșani, Brăila, Bucureşti, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vrancea - anunță că au intrat azi, 16.04.2018, în intervalul orar 9-13, în protest spontan cu privire la noile atribuţii care se preconizează a fi legiferate în derularea activităţii serviciilor de probaţiune, atribuţii cu impact semnificativ asupra volumului de muncă, dar şi a gradului de risc la care sunt expuşi consilierii de probaţiune în relaţia cu persoanele supravegheate.
„Vă informăm că în acest interval nu se vor derula întrevederi la Serviciul de Probaţiune BN şi nu se va participa la niciuna dintre activităţile cu instanţele de judecată, cu instituţiile din comunitate sau cu alte persoane, fiind derulate doar activităţi de birou şi administrative”, transmite Corneliu Horaţiu Vereş, consilier de probaţiune, membrul în Sindicatul Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune (SNCSP).
Citiţi şi:
- Protest şi solidaritate şi la Serviciul de Probațiune Bistriţa-Năsăud
- Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud nu mai desfăşoară activităţi cu persoanele care au călătorit în afara graniţelor ţării! Vezi modificările!
- Secretarul de stat Diana Morar: Suplimentare de personal şi sediu pentru Serviciul Judeţean de Probaţiune, pe agenda de la minister
- Protest spontan al comisarilor bistriţeni de la Protecţia Consumatorilor
- Protest spontan la Garda de Mediu. Comisarii bistriţeni au întrerupt lucrul, timp de 2 ore
Adaugă comentariu nou