Protest spontan la Garda de Mediu. Comisarii bistriţeni au întrerupt lucrul, timp de 2 ore

În contextul discuțiilor privind legea salarizării, Sindicatul Național al Gărzii de Mediu, afiliat la Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX, anunță eșecul negocierilor purtate în ceea ce privește egalizarea salariilor angajaților din instituțiile de inspecție și control, cu atribuții similare, din cadrul Ministerului Mediului si Ministerului Apelor și Pădurilor.

În aceste condiții, pentru susținerea nemulțumirilor referitoare la salarizare, comisarii Gărzii Naționale de Mediu se solidarizează cu acțiunea spontană de protest a colegilor din cadrul Agențiilor de Protecția Mediului, prin întreruperea programului de lucru pentru 2 ore, azi, 14 martie 2017.

Solicităm și pe această cale, deschidere la dialog în vederea soluționării pe cale amiabilă a solicitărilor noastre și alinirea salariilor angajaților Gărzii de Mediu la nivelul salariilor colegilor din instituțiile cu atribuții similare.

        VALENTIN NEAGOE

         Președinte Sindicatul Național al Gărzii de Mediu

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5