Comuna Rodna, un loc mai sigur pentru pietoni! Contract de finanțare de 18 milioane lei, prin Programul Anghel Saligny

Am făcut un pas important spre un viitor mai sigur și modern pentru comunitatea noastră. Alături de Adrian Ioan Vestea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrații, am semnat contractul de finanțare pentru proiectul de ”Amenajare trotuare și dispozitive de scurgerea apelor pluviale”, finanțat prin Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, anunță primarul Tinu Grapini.
"Mulțumesc Ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan Gruia, și doamnei Monica Săsărman, secretar de stat MDLPA, pentru tot sprijinul oferit în modernizarea și dezvoltarea comunei Rodna. Acest parteneriat reprezintă un angajament ferm față de comunitatea noastră care merită un mediu mai sigur și mai accesibil", a transmis primarul comunei Rodna.
Ministrul Bogdan Ivan l-a felicitat pe edilul comunei Rodna pentru accesarea acestor fonduri care vor spori siguranța pietonilor din localitate.
"Am participat la semnarea contractului de finanțare în valoare de aproape 18 milioane de lei pentru amenajarea trotuarelor si a dispozitivelor de scurgerea apelor pluviale în comuna Rodna din Bistrița-Năsăud, contract finanțat prin Programului National de Investiții „Anghel Saligny".
Îl felicit pe Tinu Grapini, primarul gospodar al comunei Rodna, pentru această realizare și sunt convins că va gestiona eficient proiectul prin care oamenii din Rodna vor avea în curând trotuare civilizate și sigure", a declarar ministrul Ivan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5