Cei mai buni pe judeţ. Concursul Serviciilor voluntare pentru situații de urgență

Concursurile serviciilor voluntare pentru situații de urgență din județul Bistrița - Năsăud s-au desfășurat astăzi, 29 mai, cu întrecerile din dintre serviciile voluntare și private pentru situații de urgență din zona de competență, desfășurate în pe stadionul ”Jean Pădureanu” din municipiul Bistrița.
În cadrul competiției, participanții s-au întrecut în trei probe: ,,pista cu obstacole pe 100 metri” ,,dispozitivul de intervenție” și ,,ștafeta 4 x 100 metri”. Concursul a fost organizat de ISU Bistrița – Năsăud, cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița – Năsăud.
Podiumul s-a prezentat astfel:
SVSU
- locul 1- echipa S.V.S.U. Lunca Ilvei;
- locul 2- echipa S.V.S.U. Dumitra;
- locul 3- echipa S.V.S.U. Șieuț.
SPSU
- Locul 1 - echipa S.P.S.U. Silvania Internațional;
- Locul 2 – echipa S.P.S.U. Rombat.
Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă urmăresc, printre altele, dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, respectiv evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a acestor servicii. Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situaţii de urgenţă din Bistrița – Năsăud se desfășoară în fiecare an, iar în etapa următoare (zonală) s-au calificat primele clasate la fiecare categorie, urmând a reprezenta județul nostru în acea fază a competiției.
ISU Bistrița - Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5