Ca un câine neadormit –conştiinţa (2)

Psihologii spun că atunci când un om se hotărăşte să ucidă pe un alt om, în sufletul lui îl socoteşte ca un fel de vită, devalorizându-l, dar după ce-şi duce la îndeplinire diavolescul plan, deodată îşi dă sema de înfricoşătorul păcat şi că s-a rupt de pământ şi de cer. Victima îi terorizează conştiinţa şi somnul zi şi noapte şi ”realizează că de fapt s-a omorât pe sine” –spune Nicolae Velimirovici- Apostolul Serbiei.
Despre Avva Daniel s-a spus că a fost prins de trei ori de tâlhari şi luat rob de către aceştia, dar a reuşit să fugă de la ei. A treia oară, când a vrut să scape, a lovit cu o piatră pe un tâlhar şi l-a omorât. Această crimă i-a apăsat sufletul ca o povară de plumb. Neştiind ce să mai facă, a plecat la Timotei, Patriarhul Alexandriei şi i-a mărturisit totul. Patriarhul l-a ascultat, l-a mângâiat şi i-a dat drumul, fără să-i dea măcar un canon. Văzând că tot nu-şi află liniştea, s-a dus la Patriarhul Antiohiei şi la el al Constantinopolului şi cerând sfat, dar tulburarea inimii nu l-a părăsit.
În cele din urmă, s-a hotărât să se întoarcă la Alexandria, să se predea autorităţilor. Ajuns în faţa acelora, le-a explicat crima sa, cerând să fie omorât, cum cerea legea de pe atunci. Guvernatorul Aexandriei mult s-a minunat de el şi i-a zis: „Du-te Părinte şi te roagă lui Dumnezeu pentru mine, chiar dacă vei mai omorî încă şapte din aceştia!”
Văzând că nu e pedepsit de nimeni, s-a pornit să ia în chilia lui oamenii cei mai bolnavi şi să-i îngrijească, până când sufletul lui şi-a aflat pacea.