Aurel Ghiba: Plutocrația sau Meritocrația?

De peste 30 de ani țara este pe mâna unor politicieni extrem de bogați, de stânga, de dreapta, mai de stânga, mai de dreapta, de centru, de pe margine și din alte direcții, grupați în Parlament și în structura unităților deconcentrate(marea pușculiță pentru partidele aflate la putere). An de an averile acestora cresc proporțional cu sărăcia poporului. De la bază și până la vârful  piramidei nu se urcă pe baza valorilor morale, ale cunoașterii, ci doar pe cea a averii, a bogăției nemăsurate obținute prin ocolirea flagrantă a legilor clocite tot de către aceștia pentru a fi încălcate. Nu întâmplător în acest for conducător mișună o grămadă de politicieni licențiați în drept, mulți dintre aceștia obținându-și patalamaua pe toate căile posibile, mai puțin prin studii asidue de specialitate. Școala de la noi de astăzi nu formează manageri, oameni pregătiți să organizeze și să conducă societatea spre eficiență în dezvoltarea ei, de jos până sus, aceasta fiind o pepinieră de viitori politicieni, care a devenit meseria ce ar putea fi inclusă în nomenclatorul de meserii din Legea meșteșugarilor, născută de către bășiștii care au nenorocit țara. 

               Din păcate, până azi se “pune burta pe carte” și nu mâna pentru a o avea în fața ochilor. Dacă în epoca fierului fenicienii au inventat alfabetul, înlocuind dificilul sistem hieroglific și cuneiform,  apărut din nevoile comerțului între popoarele care vorbeau limbi diferite dar care se ocupau cu lucruri identice, abia în sec.XVII cehul Jan Amos Comenius este primul care a susținut o pregătire generală și creatorul abecedarului și al manualului, chiar dacă motivul principal a fost acela ca prin intermediul lor cehii să rămână protestanți, citind Biblia la ei acasă și nu răstălmăcită de către catolicii habsburgi. Cel mai bun exemplu l-au dat însă japonezii, când la jumătatea sec.XVIII  aș-numiții Bunjin (Învățați) au folosit educația pentru a crea o nouă clasă socială și o nouă orientare, respingând sistemul oficial ierarhic bazat pe ereditate (precum cel al lui Platon) care cuprindea trei clase: samuraii sau luptătorii, țăranii și orășenii, înlocuindu-l cu o meritocrație în care nimic nu era mai presus decât performanțele individuale, indiferent de domeniu. În acest fel s-au pus bazele Japoniei moderne și prospere de astăzi. Chiar și Napoleon, încă înainte de a fi împărat a fondat în Franța “Les grandes ecoles”, școlile pentru noua elită, la fel și “Școala normală” pentru dascăli (care existau și la noi odată) dar și Politehnica pentru ingineri, destinate să formeze o nouă clasă conducătoare franceză, bine pregătită, non-aristocratică, anticlericală și naționalistă. Până azi acest sistem de învățământ asigură elita conducătoare a Franței, valorile fundamentale și orientarea de bază a guvernului, a societății franceze. Acest sistem educațional are drept scop promovarea meritocrației în conducerea societății, ideea principală care se desprinde este aceea că cei care învață să obțină rezultate, să se concentreze asupra atuurilor și capacităților, talentelor pe care le au, în acest fel să se afirme în ceea ce știu ei mai bine, lucru bine-cunoscut, spre exemplu, de către antrenorii sportivi, de către profesorii iluștri care formează artiști în toate domeniile.

La noi, totul este pe dos, pierzându-se vremea cu concentrarea atenției pe punctele slabe ale elevilor și studenților, educația morală fiind discreditată, valorile morale fiind înlocuite cu cele materiale, visul cel mai mare al tinerilor de astăzi. O mare parte a tineretului nostru studios aspiră dincolo de viață, fug de orice formă și orice îngrădire le este prea strâmtă, deși ea nu există, fiind mai mult imaginară. Un sistem de învățământ care, din păcate, produce un număr mare de analfabeți funcționali, acest lucru și ca rezultat al eșecului acelei “Românii educate”, un joc politic promovat de profesorul de fizică Klaus Iohannis, președintele acestei țări nefericite. Așa școală, așa societate, politicienii de astăzi fiind în mare măsură produsul unui asemenea sistem de învățământ, cu mici excepții, în care cultul banilor formează caractere. Cine are bani, este conducător, este în Parlamentul României, post obținut pe bani grei pe care îi recuperează mai apoi în timpul mandatului de parlamentar. S-a ajuns până acolo încât doar echilibrul răului să mai poată pune uneori limite răului.  

               În treacăt fie spus, aproape jumătate din actualii parlamentari sunt la al treilea sau al patrulea mandat, de ți-e și silă să-i tot vezi cum își etalează osânzele în fotoliile moi care îi îndeamnă la somn pe acești „aleși ai neamului”, pe care îi merităm. Poporul acesta nenorocit plătește din propria-i subzistență aproape 500 de parlamentari care nu fac nimic bun pentru țară, și asta la o populație de 19 mil. de locuitori, în timp ce, spre exemplu, cei 1,5 mld. de chinezi plătesc 2900 de parlamentari, India, cu o populație aproape cât cea a Chinei are pe statul de plată 800 de parlamentari, SUA la cei 285 de mil. de locuitori au 585 de parlamentari, sau Rusia 520 la cei 150 mil. de locuitori. Cum este posibil așa ceva? Este timpul să se pună capăt pentru totdeauna acestei plutocrații de la noi care ucide democrația, luându-i locul acel concept modern ale lumii civilizate, al meritocrației. Dacă poporul nu este în stare să facă nici astăzi distincția dintre cele două valori, trăind doar din iluzii deșarte, atunci îsi merită cu prisosință soarta pe care o are încă de când dacii au fost fixați până la sfârșitul lumii pe Columna lui Traian din mijlocul Romei, acupata astăzi de urmașii acestora.