Atunci și acum: la doi ani de zile de la demararea șantierului, Oratoriul din Beclean a găzduit una dintre cele mai importante întâlniri ale tinerilor
Dum, 10/08/2017 - 00:54
Dacă în urmă cu doi ani de zile abia începea construcția la Oratoriul Parohiei Greco-Catolice, iar curtea din spatele Bisericii se afla în plin șantier, acum, datorită tuturor celor implicați se pot organiza întâlniri importante ale tinerilor, și nu numai.
"Oratoriul nostru 'iese din pământ'. Mulțumesc lui Dumnezeu. Mulțumesc donatorilor și celor care ne ajută la realizarea acestui proiect. Mulțumesc mult domnului primar Nicu Moldovan, pentru implicarea și ajutorul domniei sale. Le mulțumesc tinerilor care azi au dat din timpul lor pentru turnarea elevației: Muresan Andrei, Magda Cristian, Andrei Man. Le mulțumesc tuturor celor care azi au muncit alături de noi. Bunul Dumnezeu să le răsplătească tuturor", spunea în urmă cu doi ani de zile părintele Alin Cîndea, despre noua construcție.
Între timp, Oratoriul Parohiei greco-catolice „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Beclean a fost finalizat, iar tinerii se pot bucura acolo împreună de activități organizate special pentru ei.
Asta s-a întâmplat și sâmbătă, 7 octombrie, când a avut loc întâlnirea Eparhială a Tineretului (IET). Aflată la cea de-a XIV-a ediție, IET a avut ca temă "Pornește în misiune ascultând glasul Lui!” și motto „Ieși din țara ta și din neamul tău și din casa tatălui tău spre țara pe care ți-o voi arăta!” (Geneză 12,1). Evenimentul a fost organizat de Episcopia Română-Unită cu Roma, greco-catolică de Cluj-Gherla prin Departamentul de tineret, în colaborare cu Protopopiatul Beclean, Parohia greco-catolică „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Beclean și ASTRU Cluj.
Programul întâlnirii eparhiale a tinerilor este propus după modelul Zilelor Mondiale ale Tineretului fiind o îmbinare a celebrării (Sfânta liturghie și diferitele momente de rugăciune), cu formarea (umană, spirituală, specifică pentru anumite activități), sărbătoarea și comuniunea (întâlnirea între tineri, schimb de experiență, entuziasm etc.).
Citiţi şi:
- Andrei Mureşanu, omagiat şi de Biserica Greco-Catolică Beclean
- Întâlnirea Eparhială a Tineretului, în Beclean
- 60 de ani de la interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
- Inaugurarea Oratoriului bisericii greco-catolice din Beclean. Părintele Alin Cîndea: Visul a devenit realitate
- Peste 600 de copii, la întâlnirea cu Episcopul Florentin Crihălmeanu, la Beclean
Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 18:39
Olimpiu NUȘFELEAN: 1 Mai de luat în seamă Mie, 18:24
Dan Puric vine la Bistriţa Cultura
În organizarea Primariei Municipiului Bistrița, prin Centrului Cultural Municipal ,,GeorgeCoșbuc”,...
Comentarii
Toni -
Mar, 16:50
Ce știi să faci?
Pe când un program de dezvoltare a Județului Bistrița-Năsăud pentru următorii...
Zdreanță -
Mar, 10:03
Vorba lui Tudor Arghezi:
Are basca pe-o ureche
De pungaș fără pereche.
Toni -
Lun, 16:08
Motto:
„Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci...
Cornelia Popescu București -
Vin, 17:22
Dumnezeu să vă ocrotească și să vă țină sănătos , alături de familie și de enoriașii pe care...
prof. Radu Băeș -
Vin, 16:15
Dumnezeu să o ierte!
Aniversări
Astăzi, la popas aniversar, adresăm părintelui Alexandru Brici, preot la Parohia Ortodoxă Română „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” Parohia II...
La ceas aniversar, îi dorim părintelui Mihai MOldovan, preot paroh la Mijlocenii Bârgăului multă sănătate, viață îndelungată și rodnică păstorire.
Sănătate, bucurii şi împliniri, în zi de naştere, îi transmitem dnei profesor pentru învățământ preșcolar Viorica Farcaș, director al Grădiniței cu...
Adaugă comentariu nou