Artiştii fotografi din România au imortalizat judeţul

Consiliul Judeţean a fost ieri gazda întâlnirii oficiale între participanţii la Tabăra naţională de artă fotografică, organizată de Centrul Judeţean pentru Cultură şi autorităţile judeţene.

Tabăra s-a derulat la noi în judeţ în premieră naţională, timp de o săptămână, cu sprijinul Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România şi a Asociaţiei Fotoclub AXXA. Festivitatea a fost coordonată de directorul CJC, prof. Nicolae Gălăţean, care a subliniat rolul important al culturii în societatea românească, mulţumind artiştilor din toată ţara pentru sprijinul dat în întocmirea fondului documentar etnografic al judeţului: „Sperăm ca în doi ani de zile să încheiem această activitate. Asta înseamnă să filmăm, să fotografiem, să înregistrăm aproape tot ce există valoros în cultura populară în momentul de faţă”. Cele mai frumoase imagini vor fi publicate într-un album editat de CJC, pentru a populariza aceste valori, care stau uitate în satele noastre. Preşedintele Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, Ştefan Toth, a întărit puterea taberei, unde participă 36 de organizaţii atât din ţară, cât şi din Ucraina şi Republica Moldova. Fotografii au surprins imagini inedite pe Valea Şieului, la Teaca, pe Valea Someşului, la Rodna, dar şi pe Valea Bârgăului. În numele artiştilor, preşedintele AAFR a înmânat diplome de mulţumire pentru sprijin preşedintelui Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, şi directorul CJC Nicolae Gălăţean. Din partea gazdelor a luat cuvântul administratorul judeţului, Vasile Negruşeri, care a avut cuvinte de apreciere asupra muncii depuse benevol de artişti la noi în judeţ, toate imaginile inedited, rămase în patrimoniul nostrum, vorbind peste ani de imaginea tradiţiilor din judeţ. La întâlnire au participat şi cei doi vicepreşedinţi Luca Iancu şi Mihai Bumb.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5