Antrenorul Florentin Pera a condus primul antrenament al Gloriei

Noul antrenor al echipei de handbal feminin, CS Gloria 2018 BN, Florentin Pera, a condus primul antrenament al echipei pentru meciul de vineri, 20 octombrie, cu CS Minaur Baia Mare. "Mult spor la muncă și succes în această nouă etapă a carierei, una în care este vorba despre performanța echipei, dar și despre mii de suporteri a căror inimi bat, la fiecare meci, pentru CS Gloria 2018 BN", a fost mesajul transmis de club, pe pagina de facebook.
Florentin Pera și-a început activitatea ca handbalist, jucând pentru cluburile HC Arad și CS UCM Reșița. A debutat ca antrenor de handbal feminin la Liceul Sportiv din Reșița, iar în 2004 a devenit tehnicianul echipei de senioare Universitatea Reșița.A antrenat echipele SC Mureșul Târgu Mureș și CSM Cetate Deva, iar în 2008 a revenit la Universitatea Reșița, echipă aflată pe atunci pe ultimul loc în Divizia A. Cu Florentin Pera pe banca tehnică, echipa reșițeană a promovat, după doar un sezon competiționale, în Liga Națională.
În 2011, a antrenat clubului CS Tomis Constanța, din 2013, Pera a devenit antrenorul echipei HCM Roman, iar apoi a antrenat „U” Alexandrion Cluj și HC Dunărea Brăila.
Între 2012 și ianuarie 2015, Pera a fost și antrenorul secund al echipei naționale feminine a României.
Din 2018 a antrenat echipa SCM Râmnicu Vâlcea și a reușit împreună cu această echipă să câștige Campionatul României, Cupa României și două Super Cupe ale României.
În 2021, Pera a fost antrenor al echipei ȚSKA Moscova.
Din 2022 este antrenorul principal al echipei naționale a României.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5