Amenzi aplicate de inspectorii de prevenire ISU Bistrița - Năsăud! Continuă misiunile și acțiunile de îndrumare și control

Specialiști ai I.S.U. Bistrița - Năsăud, din cadrul Inspecției de Prevenire (I.P.), efectuează, în aceste zile, acțiuni de îndrumare și control la unitățile de turism din județul Bistrița - Năsăud. Aceste acțiuni sunt specifice perioadei premergătoare Revelionului și sunt realizate în fiecare an de către inspectorii noștri.
Vineri, 29 decembrie, echipele de inspectori au avut ca misiune controlul de specialitate la cinci unități de cazare și alimentație publică, cu scopul de a verifica modul de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor și a celorlalte reglementări din domeniul situațiilor de urgență, dar și existența tuturor documentelor prevăzute de lege în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor.
 
În urma verificărilor, pompierii bistrițeni au identificat 31 deficiențe și au aplicat 31 sancțiuni, dintre care 20 de sacțiuni contravenționale cu ”avertisment”, respectiv 11 amenzi contravenționale, în cuantum de 17500 lei.
 
De la începutul misiunilor de control la obiectivele din categoria turism, baruri, cluburi, discoteci, restaurante sau amenajări unde se proconizează că se vor organiza petreceri de Revelion), inspectorii de prevenire au constatat 44 de deficiențe, iar amenzile contravenționale se ridică la cuantumul de 19500 lei.
De asemenea, în aceste două zile, 28 și 29 decembrie a.c., inspectorii I.P. au efectuat și șapte acțiuni de informare preventivă privind riscurile iminente în cazul nerespectării măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, principalele măsuri care trebuie luate pentru evitarea posibilelor situații de urgență generate de incendii, dar și modul de comportament ce trebuie adoptat în cazul producerii unor incendii sau a altor situații de urgență.
 
Acțiunile de informare, verificare și control ale pompierilor bistrițeni vor continua și în următoarea perioadă, în special în zonele turistice unde, în această perioadă, se așteaptă prezența unui număr mare de turiști, dar și la unitățile de alimentație publică unde se organizează „Revelionul” sau în locurile publice unde vor avea loc activități cultural-artistice organizate de autoritățile locale cu prilejul anului nou.
Asigurarea unui climat de siguranță din punct de vedere al securității la incendiu în locațiile unde bistrițenii aleg să îți petreacă Revelionul rămâne obiectivul principal al inspectorilor de prevenire ISU Bistrița – Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5