Alin Seserman (PDL): Suntem în dificultate în cazul în care dl. Botiş ar fi candidat la Primăria Bistriţa

Biroul Municipal al PDL va propune, în termen cât mai scurt, “un candidat credibil” pentru Bistriţa, de altfel un “oraş plictisitor, în care nu se întâmplă nimic la sfârşit de săptămână, cu o infrastructură care lasă de dorit, cu probleme legate de învăţământ”, a anunţat consilierul municipal Alin Seserman, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit acestuia, în perioada următoare vor fi lansate în competiţie mai multe personalităţi, un sondaj de opinie urmând să fie efectuat în luna august.

Biroul Municipal va propune, în final, forului judeţean un candidat, decizia trebuind să aibă suportul PDL Bistriţa. “În Bistriţa trebuie să fie un candidat pe care să-l asume toată lumea”, a precizat Seserman, replicând jurnaliştilor care cred că decizia finală îi aparţine liderului Ioan Oltean.

Discuţia privind candidatura lui Ioan Botiş nici nu s-a încheiat, nici nu se mai prea justifică. “Biroul Municipal are în vedere câştigarea Primăriei Bistriţa şi nu poate să treacă cu vederea faptul că suntem în dificultate în cazul în care dl. Botiş ar fi candidat. Şi dânsul poate să fie candidat. (…) În opinia mea, cred că Organizaţia (n.n. – PDL Bistriţa) ar putea oferi şi alte alternative”, a declarat Seserman, negând o posibilă reactivare a fostului primar Vasile Moldovan şi o cooptare a ex-liberalului Ioan Turc.

Între timp, Biroul Municipal al Partidului Democrat Liberal a decis constituirea unei echipe de lucru pentru identificarea problemelor din Bistriţa şi pentru promovarea unor altenative viabile actualei administraţii, a anunţat consilierul local Alin Seserman.

Acţiunile preelectorale vor fi completate şi de activitatea în Consiliul Local Bistriţa, democrat-liberalii urmând să susţină, în proxima şedinţă, o serie de iniţiative mai vechi care vizează infrastrucura de apă/apă uzată. Pentru şedinţa din iulie, democrat-liberalii bistriţeni au în vedere, propunerea unor proiecte privind realizarea studiului de fezabilitate pentru un bazin de înot, dar şi identificarea unor locaţii pentru construcţia de creşe şi grădiniţe cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Prezent la conferinţa de presă, consilierul Filip Moisil a nominalizat şi alte proiecte pe care PDL Bistriţa le consideră prioritare, de la extinderea reţelelor de alimentare cu apă în Slătiniţa, a celor de canalizare în Slătiniţa şi Sărata, până la “legătura” dintre străzile Arţarilor şi Colibiţei sau “breteaua de legătură” dintre strada Tărpiului şi zona Subcetate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5