Acum 34 ani, o lună şi 18 zile

Născut în Târlişua, Bistriţa-Năsăud, la 5 iulie 1938, absolvent al Facultăţii de Filologie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, specialitatea limba şi literatura română, dar şi al unei Facultăţi teologice; este profesor şi publicist în oraşul Bistriţa.

Debutul literar are loc în revista Steaua, Cluj, cu proza Nările lui Hrihor; scrie în Luceafărul, Cronica, de Iaşi, dar şi în alte multe reviste literare din ţară.

Publică volumele: Prisaca sau sfaturi pentru hărnicie, 1988; De dincolo de întâmplări, microroman, Ed. Răsunetul, 1995; Nările lui Hrihor, Ed. Răsunetul, Bistriţa, 2000; Culoarea singurătăţii, versuri, Ed. Gloria, Cluj-Napoca, 2002; Fagurele vieţii, proze, Ed. Karuna, Bistriţa, 2007; Viaţă nisipoasă, proze, Ed. Karuna 2008.

Rep: - Orice început este greu. Debutul în proză este şi va fi anevoios. În vremurile anului 1976, ieşirea din anonimat putea fi făcută doar cu materiale politice şi cu anumite aprobări de la persoane cu funcţii înalte în partid. S-a întâmplat şi o excepţie: GAVRILĂ FLOREA. A fost o scăpare a organului respectiv?

Gavrilă Florea: Am citi vreo 2-3 ani la Cenaclul „George Coşbuc” şi la diverse manifestări culturale de sate, pe şantiere, cabane forestiere şi la cămine de nefamilişti. Apoi am organizat luna cărţii la sate, în satele judeţului Bistriţa-Năsăud, unde, împreună cu alţi condeieri ne-am întâlnit cu cititorii, fiecare dintre noi îşi prezenta truda şi sudoarea sa.

Rep: - Ce condiţii trebuia să îndeplinească o poezie sau o proză ca să fie publicată?

G.F.: - Lucrarea trebuia să fie cu mesaj, indiferent de felul ei, deoarece societatea se declara socialistă, iar adresanţii de bază erau muncitorii şi ţăranii.

Rep.: - Şi, totuşi, ai pătruns, ai debutat cu proză mitică. Cum s-a petrecut?

G.F.: - I-am înmânat domnului Aurel Rău poezia „Nările lui Hrihor” şi am aşteptat. După multă vreme, proza a văzut lumina tiparului în data de 18 februarie 1976, în „Steaua” din Cluj.

Rep: - Ce a mai urmat?

G.F.: - În aceeaşi lună m-a publicat „Cronica” din Iaşi, iar în septembrie „Luceafărul” Bucureşti.

Rep.: - Când aţi debutat în volum?

G.F.: - Cea dintâi carte am publicat-o în anul 1988-1989 la „Arta grafică” Bucureşti, după care au urmat şase volume de proză şi una de poezie.

Rep.: - Aveţi ceva în lucru?

G.F.: - Scriitorii lucrează până mor, chiar dacă nu recunosc. A tăcea înseamnă sinucidere curată pentru un scriitor. Lucrarea minţii este o trudă zilnică. Din 1972-1973 ţin un jurnal de condeier. Un astfel de meşteşug scriitoricesc îţi menţine trează conştiinţa menirii tale pe acest pământ.

Prozator şi poet tradiţionalist, publicist, scrie în buna tradiţie a literaturii ardelene, înşiruindu-se după o serie de „clasici” mai moderni decât mulţi dintre scriitorii zişi moderni, de azi. O proză evocatoare, uşor nostalgică şi plăcută; în primul volum chiar frondistă (prin mesajul transmis şi personajele create)-Dumitru Munteanu

Personaj cunoscut în lumea social-culturală bistriţeană, jurnalistul Gavrilă Florea este întâi de toate un scriitor „existenţialist a cărui creaţie respectă fidel principiile naraţiunii optze-cistsemirealistă”. Exceptând lucrările de inspiraţie biblică, volumele

semnate Florea reprezintă o odă închinat tinereţii răzvrătite cu pusee revoluţionare în epoca de dinaintea anului 1989. În principal, eroii sunt tineri de la sate, ca un omagiu adus rădăcinilor târlişuane, de care autorul este foarte mândru.

Acum, la aproape şapte decenii de viaţă, literatul bistriţean propune cititorilor o carte nouă - "Fagurele vieţii" nuvele ce vor apărea luna viitoare sub egida Editurii Karuna Bistriţa. "E vorba, în fapt, de o restituire, deoarece iniţial «Fagurele vieţii» şi «Viaţă nisipoasă» fuseseră două manuscrise separate, comasate astăzi într-unul singur. „Nu le-am scris, ci destul de demult, în prezent operând mici modificări", afirmă Gavrilă Florea. (...)-

Tiberiu Irimia.

„Asemenea humuleşteanului, Gavrilă Florea îşi retrăieşte obsesiv copilăria şi lumea pe care destinul a vrut să o părăsească. De fapt, e o stare de permenenţă existenţială ce are însă şansa - rară- de a se încorpora în prozele sale blânde, nostalgice şi înviorate de umor. Scriitorul nu s-a lăsat desprins de adevărul, lumina, tăria lucrurilor de unde vine, acelea de la poalele Ţibleşului. Iată de ce găsesc că scrisul lui este distinct şi distins, având toate şansele să îl impună ca un prozator adevărat.”

Cornel Cotuţiu

„Gavrilă Florea este un epifan al tradiţionalismului de esenţă folclorică dar în care expresia şi mesajul se consumă pe un fundal magic. Dar acesta nu este nici al lui Marques şi nici al lui Llosa, ci mai degrabă pornit din clasicul Creangă ai cărui eroi din Harap Alb sunt într-un fel sublimaţi în fantasme construite din elemente telurice şi cosmice, dimensionate ficţional. Reprezentaticv în acest sens este volumul intitulat „Nările lui Hrihor”, protagonistul fiind în fond un munte care străjuieşte satul, conceput însă ca un uriaş nădăbăios, care însă îşi asumă când rolul de protector al comunităţii, când cel de procuror inchizitorial, un soi de divinitate care iartă dar şi pedepseşte cu asprime.

Astfel de viziuni apocaliptice le întâlnim şi în celelalte volume, Gavrilă Florea fiind fiind sedus de pasiunea ancestralului comunităţilor montane cu o mitologie preistorică, în care credinţele oculte au un rol primordial.

Poate în asta constă şi originalitatea acestui prozator ce se impune şi printr-un limbaj adecvat, destul de pitoresc şi oarecum insolit prin izul său arhaic, prin înţelepţia străbună exprimată însă pe un fond magic, cu înţelesuri multiple, dar pline, în acelaşi timp, de o remarcabilă savoare.

Vocaţia de prozator autentic este certificată de autenticitatea prozelor sale, de savoarea limbajului specific, răsărit din străvechi arhietipii verbale româneşti, cât şi prin arhitectonica imaginativă a construcţiei.

Ion Moise