8 mai – Ziua curăţeniei generale în Bistriţa-Năsăud

Prefectul Ioan Ţintean a anunţat, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, că ziua de 8 mai va fi dedicată curăţeniei în judeţul Bistriţa-Năsăud, acţiune amplă în care vor fi implicate toate instituţiile deconcentrate şi autorităţile publice locale din judeţ. Este a doua ediţie a acestui program de ecologizare iniţiat de Instituţia Prefectului, după cea derulată în 2013, întreruptă anul trecut din pricina campaniei electorale.
„Acţiunea se va derula în intervalul ora 8-14. Îi chemăm alături de noi pe toţi cei care doresc să aibă un judeţ curat, un ambient plăcut. Fiecare instituţie deconcentrată va fi arondată într-o localitate”, a menţionat înaltul funcţionar public.
La şedinţă au participat şi reprezentanţii managementului companiei Vitalia – Florin Găurean şi Liviu Tănase, care vor coordona activitatea de transport a deşeurilor colectate, dar şi de depozitare.
La prima ediţie, în acest proiect au fost implicate toate unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile deconcentrate, instituţiile militarizate din subordinea MAI, unităţile de învăţământ, Penitenciarul Bistriţa. Sute de bistriţeni au dat curs acestei iniţiative civice a Prefecturii, fiind strânse sute de tone de deşeuri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5