1,2, 3 iulie - Campionatul Naţional de Atelaje la Beclean

După cum se ştie, Federaţia Ecvestră Româna a stabilit perioada în care se va desfăşura etapa de la Beclean a Campionatului Naţional de atelaje trase de doi cai. În acest an oraşul de pe Someş va găzdui cea de-a doua etapă a campionatului, cele trei probe - prezentarea şi dresajul, maratonul şi obstacolele urmând să se deruleze în primul week-end al lunii iulie, în zilele de 1, 2 şi 3 iulie, la baza hipică a Hergheliei din Beclean. Concurenţi din şapte judeţe : Bistriţa-Năsăud, Bihor, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Satu Mare, vor participa la Beclean, la acest concurs, devenit deja o binecunoscută tradiţie locală, prilej pentru toţi iubitorii de animale de a vedea la lucru unii dintre cei mai frumoşi şi spectaculoşi cai ai României, proveniţi din cele mai renumite herghelii ale ţării. Anul 2011 este al cincilea an consecutiv în care cel mai nobil animal, calul, va aduce o atracţie în plus ofertei turistice locale, concursul desfaşurat în apropierea Băilor Figa atrăgând de fiecare dată sute de turişti în această frumoasă zonă a oraşului Beclean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5