11.000 de contoare inteligente vor fi montate de Aquabis în Bistrița

 

 

 

 

 

 

 

La finalul anului trecut, compania noastră a depus documentația în vederea accesării de fonduri europene pentru finanțarea proiectului „Digitalizarea infrastructurii de apă și apă uzată a operatorului regional în municipiul Bistrița – contorizare inteligentă”. Proiectul vizează achiziția și montarea unui număr de 11.000 de contoare inteligente, dotate cu posibilitatea de citire la distanță, care au durată de viața de 15 ani. De asemenea, în prețul de achiziție a acestui proiect este inclus și soft-ul utilizat pentru citirea contoarelor. 

Săptămâna trecută compania noastră a primit răspunsul mult așteptat la cererea de finanțare  aferentă acestui proiect: cererea a fost admisă dupa verificarea administrativă și de eligibilitate. 

Urmează etapele de semnare a contractului de finanțare și de realizare a procedurii de licitație. Data limită de implementare a proiectului este decembrie 2023 (achiziție, montaj, recepție).

11.000 de contoare care se află la limita duratei normale de serviciu, montate în ultimii 10 ani, vor fi înlocuite cu cele achiziționate prin intermediul acestui proiect.

Reiterăm avantajele pe care le implică montarea de apometre inteligente și indicatorii de performanță ai acestui proiect:

- posibilitatea citirii indecşilor de la distanţă

- reducerea timpului de citire

- reducerea pierderilor de apă

- creșterea gradului de citire a contoarelor

- contoarele pot fi montate în orice poziţie, fără să fie influenţată precizia de măsurare

- împiedică furturile de apă şi intervenţiile neautorizate

- detectează pierderile de apă din sistem, lipsa apei sau inversarea sensului de curgere al apei

 

Conducerea Aquabis

             

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5