Vindecarea slăbănogului din Capernaum Ev (Mc. 2,1-12)

Minunea vindecării omului slăbănog din Capernaum se repetă mereu şi în viaţa noastră, pentru că viaţa de zi cu zi ne oferă exemple de oameni cuprinşi de boli şi suferinţe trupeşti care aşteaptă, plini de încredere, un izbăvitor. Textul Evangheliei după Marcu ne arată cum un om care nu putea să meargă, paralizat fiind, a fost dus de către prieteni la Iisus Care, văzându-le credinţa, i-a zis slăbănogului: fiule, ţi se iartă păcatele tale, arătându-ne că secretul vindecării bolnavului stă ascuns în chiar iertarea păcatelor lui.
În meditaţia de la această duminică aş dori să mă opresc asupra a cel puţin două lucruri: care sunt cauzele suferinţelor noastre şi ce ar trebui să învăţăm când suntem bolnavi.

1.C are sunt cauzele suferinţelor noastre?
- Păcatul. Poate puţini dintre noi, cred, ne-am gândit că, poate, există o legătură atât de strânsă între păcatele pe care le săvârşim şi bolile de care suferim. De ce? Prin păcat, noi ne opunem voii lui Dumnezeu. Cum? Prin gând, faptă şi cuvânt.
Păcatul naşte în noi boli, şi iată cum:
a. suferi de stomac ori de inimă? Nu cumva motive ale acestor afecţiuni sunt păcatul nepostirii, al îmbuibării, al abuzului de mâncare şi băutură?
b. acuzi dureri de cap inexplicabile. Nu cumva duci o viaţă dezechilibrată trupeşte şi sufleteşte? Nu te laşi adeseori stăpânit de mânie, până la ieşirea din minţi?
c. ai depresii şi probleme psihice? Nu cumva duci o viaţă dezordonată? Nu cumva, la spovedanie, nu ţi-ai mărturisit sincer păcatele, fapt pentru care trăieşti în frică. Nu cumva aceste păcate te fac să te ascunzi de oameni, aşa cum se ascundea Adam de Dumnezeu? Să nu ne ascundem de Dumnezeu, ci să ne ferim de păcat.

2. Ce binecuvântări ne aduce boala?
Noi considerăm starea de normalitate în viaţa noastră atunci când suntem sănătoşi şi toate lucrurile ne merg bine, dar cu toate acestea avem de învăţat şi din suferinţă şi, iată care ar putea fi aceste învăţături:
a. Îi acordăm lui Dumnezeu mai multă atenţie atunci când, zăcând la pat, îl înţelegem că El este Dumnezeu;
b. boala ne învaţă să preţuim bine zilele vieţii noastre, fără tulburarea adusă de boală am putea avea iluzia că viaţa pământească va dura o veşnicie, iar boala ne aduce la realitate;
c. boala poate fi un mijloc de creştere duhovnicească, de încercare a credinţei, bine ştiind că încercarea aduce răbdare, răbdarea aduce nădejde, iar nădejdea nu se ruşinează;
d. boala ne învaţă să stabilim priorităţile în viaţă, să facem o ierarhizare a lor, dar punând în prim plan pe Dumnezeu;
e. boala poate face parte din planul de mântuire a lui Dumnezeu şi ea poate să fie temporară, pentru că Domnul poate hotărî să ne vindece prin mâna unui medic sau Îşi poate rezerva acest drept prin atingerea Lui personală;
f. boala ne poate învăţa să alinăm suferinţa altora: „binecuvântat este Dumnezeu cel ce ne mângâie în tot necazul nostru, ca să putem şi noi să mângâiem pe cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu” (II Corinteni 1,3-5)
De aceea, în încercările prin care ne este dat să trecem să ne îndreptăm şi să-i ducem şi pe alţii la Iisus, pentru că El ştie:
- ce este durerea – pentru că a pătimit pentru păcatele noastre;
- El ştie ce înseamnă să fii singur şi părăsit, pentru că ucenicii au fugit lăsându-l singur;
- El ştie ce înseamnă durerile de cap, al cărui Cap a fost încoronat cu spini;
- El ştie cum dor mâinile şi picioarele rănite, El, a cărui mâni şi picioare au fost străpunse de cuie;
- El ştie ce înseamnă să nu ai casă, pentru că nu avea unde să-şi plece capul; El - care a fugit din faţa lui Irod - ştie ce înseamnă să fii refugiat. El ştie ce înseamnă să fii în temniţă; El – care a fost arestat în Ierusalim – El ştie totul despre noi.
Duminica a II-a din Post este dedicată Sf. Grigore Palama, care a fost mitropolit al Tesalonicului, care a dezvoltat o adevărată „teologie” a rugăciunii scurte, numită rugăciunea minţii sau rugăciunea inimii. Este o rugăciune care exprimă în esenţă întreaga învăţătură mântuitoare: prin ea mărturisim, în primul rând, că Iisus este Domn, Hristos (Mesia) şi Fiul lui Dumnezeu; apoi mărturisim abisul căderii noastre, chemând adâncul milostivirii lui Dumnezeu. Este o rugăciune pe care o putem suprapune lucrării noastre de fiecare zi, de aceea să ne rugăm şi să zicem: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”!
Preot Vasile Beni