Victor Ştir: Să fie pasul spre a doua Uniație?

Când vrei să distrugi un popor, îi ataci zeii (credința). Tocmai în preajma Sfintelor Paști, și-au găsit să arunce fumigenele lor ideologice sorosisții români. Deplorabilă poziția Patriarhiei, care o scaldă cu răspunsurile, sperând că alte Biserici ortodoxe se vor împotrivi, iar noi vom rămâne cu ,,am fi vrut să fim moderni, dar nu s-a putut”. Unde este ,,leul” Bartolomeu Anania al Ardealului, să dea el răspunsul Ortodoxiei române? Î.Ps. Teodosie a dat răspuns excelent de astă dată.Felicitări, dle. Victor Știr! Corect, informat, hotărât.Așa trebuie să fim: nu căldicei, ,,moderni”,smintiți de cozile de ...mătură ale pădurii cu uscături numită România

Motto:
"Cel ce în toată vremea și în tot ceasul, în cer și pe pământ, ești în­chinat și slăvit, Hristoase Dumnezeule, Îndelung-răbdătorule, Mult-milostive și Mult-milosârde; Care pe cei drepți iu­bești și pe cei păcătoși miluiești; Care pe toți chemi la mântuire pentru făgă­du­ința bunătăților ce vor fi; Însuți, Doamne, primește și rugăciunile noastre în ceasul acesta și îndreptează viața noastră spre poruncile Tale; sufletele noastre le sfin­țește, trupurile curățește, cugetele îndreptează, gândurile curățește și ne izbă­- vește de tot necazul celor rele și al durerii. Ocrotește-ne cu sfinții Tăi îngeri, ca, prin mijlocirea lor, fiind păziți și povă­țuiți, să ajungem la unitatea credinței și la cunoștința slavei Tale celei neapropiate, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin."

Marea Schismă din 1054 a fost o consecinţă a înstrăinării treptate dintre Roma şi Constantinopol. Putem vorbi, pe de o parte, de cauze de ordin politico-religios şi, pe de altă parte, de cauze dogmatice. În primul rând, Europa creştină devine, din punct de vedere politic, bicefală începând cu anul 800, odată cu încoronarea ca împărat roman a lui Carol cel Mare. Atât acesta, cât şi împăratul de la Constantinopol pretindeau că sunt succesorii vechilor împăraţi romani, având astfel dreptul la moştenirea (teritorială) romană.
Dincolo de neînţelgeri privind lumea materială şi interesele politice, cauzele dogmatice au jucat şi ele un rol important. Existau trei probleme majore. În primul rând, cea legată de Filioque, un adaos la formula Crezului din 381. În secolele V-VI, două concilii ţinute la Toledo marchează modificarea Crezului în Apus prin adăugarea formulei „Duhul Sfânt care de la Tată şi fiulpurcede”. Aceasta e preluată în Franţa, Italia şi Germania, iar la începutul secolului al XI-lea, Henric al II-lea e încoronat împărat de către Papă, ocazie cu care se cântă Crezul modificat. Acest fapt a statuat recunoaşterea de către Papalitate a noii formule. Cea de-a doua diferenţă stă în ritualul împărtăşaniei:folosirea azimei în vest şi a pâinii dospite în est. Apoi, celibatul preoţilor era obligatoriu în occident, în timp ce preoţii bisericii orientale se puteau căsători (o singură dată). În secolele XII-XIII, se va adăuga şi problema purgatoriului, concept pe care ortodocşii nu îl acceptă.
Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) a luat ființă în anul 1700, prin trecerea episcopului ortodox ardelean Atanasie Anghel, împreună cu o parte din clericii și credincioșii săi, la Biserica Romei. Prin această unire, Biserica Romei și Împăratul de la Viena, au urmărit să sporească numărul catolicilor în Transilvania, care scazuse mult odată cu răspândirea reformei în acest principat din Imperiul Habsburgic. De cealaltă parte, românii ardeleni doreau să obțină aceleași drepturi și libertăți pe care le aveau celelalte trei națiuni privilegiate -sașii, maghiarii și secuii- locuitoare în Transilvania.
aceaste drepturi nu au fost acordate imediat nici după unirea cu Biserica Romei, românii uniți au început singuri lupta pentru emancipare. Nu cu arme și violență, desigur, ci cu școli. Episcopi uniți, precum Inochentie Micu-Klein și Petru Pavel Aron, care putuseră studia în străinătate, au înființat și au susținut școli de învățământ mediu și superior la Blaj și în alte localități din Ardeal. Pe acest fundament spiritual și cultural s-a născut, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, o mișcare de emancipare politică, socială, culturală și spirituală a românilor din Transilvania, numită Școala Ardeleană, care timp de aproape un secol a militat pentru dobândirea pentru români de drepturi egale cu celelalte națiuni conlocuitoare –memoriul Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (1791)-, dar și pentru trezirea și formarea constiinței unei națiuni unice a tuturor românilor -prin școli cu predare în limba română, cărți tipărite-, cât și pentru păstrarea identității etnice și religioase a românilor.
Unirea cu Roma înseamnă întoarcerea noastră la credinţa în care s’a zămislit şi în care a trăit zece veacuri poporul român credinţa dela care fără voia şi ştirea noastră am fost rupţi la 1054.
Sfânta Unire cu Roma înseamnă întoarcerea noastră la Turma lui Isus Cristos, ca să-i fim oiţe căci Domnul a spus „Paşte oile mele, paşte mieluşeii mei”, numai lui Petru şi urmaşilor lui. Cârja de Păstor lui i s’a încredinţat; puterea de a paşte sufletele cu hrana adevărului şi a vieţii lui i s’a delegat.
Sfânta Unire cu Biserica Romei înseamnă întoarcerea în Împărăţia lui Dumnezeu care-i călătoare aici pe pământ. Lui Petru şi urmaşilor lui Isus a dat Cheile Împărăţiei. Nimeni nu va intra în Împărăţie decât dacă Petru deschide prin urmaşii lui, Episcopii din Roma şi cei ce sunt în legătură duhovnicească cu el.
Sfânta Unire cu Roma înseamnă aşezarea vieţii noastre pe Cuvântul lui Dumnezeu întreg şi neştirbit, ca astfel să ajungem ucenicii Lui, după spusa Domnului: „De rămâneţi în Cuvântul meu, sunteţi cu adevărat ucenicii mei” (Ioan, 8,31).
Biserica Greco-Catolică ar putea fi o cale prin care să ajungem la unitatea credinței crestine.