Versuri uitate

Scriitorul Dumitru Popiţan, om cu state vechi în poezie, prezintă, în colecţia „Liric” a Editurii Karuna, volumul „Versuri uitate”. Citind cartea, descoperim o serie de poezii pe care Dumitru Popiţan spune că le-a neglijat în favoarea altora, nefiind publicate până acum. Cu toate acestea, aceste poeme uitate sunt adevărate repere pentru sufletul zbuciumat al omului călător din lumea satului spre oraş, de la costumul popular la echipamentul sportiv, de la copilul din Nepos la domnul profesor de la „Liviu Rebreanu”. Parcurgem această cale lăsând în urmă „Case pustii/ Ascunse în vii/ Străzi cu noroi/ Om cu nevoi” întru descoperirea treptelor pe care te urci spre succes: „Scara mea e scară care/ Mă ajută să răzbesc/ Urc în trepte fiecare/ Dacă sus vreau să opresc”. În laboratorul în care se scrie poezia lucrurile sunt foarte bune: „Stau la masa mea de scris/ Şi privesc înspre abis/ Aşteptând norii să cearnă/ Cum bine le stă în iarnă”.

O poezie în care descoperim pe Dumitru Popiţan aşa cum este el, iubitor de muzică şi rugător la cele sfinte: „Stau şi muzică uşoară/ Cu tam-tam ascult mereu/ Aş fugi într-o căscioară/ Să mă rog lui Dumnezeu”. Deşi pe alocuri pesimistă, poezia lui Popiţan descoperă victoria omului asupra zbuciumului vieţii anunţată şi prin sunetele clopotului din turnul bisericii: „Sună clopotul de seară/ E vecernie în sat/ Pe plai turmele coboară/ Preotu-i la cununat”. Sătenii au sufletele pline de florile rugăciunilor, dăruind din seva inimii lor şi copiilor: „Şi întâlnirile cu sfinţii/ Ce-l slujesc pe Dumnezeu/ Ei fiindu-le părinţii/ Ce ne pot feri de rău”. Odată pornit pe calea cea adevărată, lucrurile nu pot fi altfel decât întru bucurie: „Sunt încrezător în toate/ Câte mi s-au dat a fi/ Pentru noi numai păcate/ Şi sper doar în bucurii”. Cine este Dumitru Popiţan? Ne răspunde chiar el: „Sunt un călător spre stele/ Şi mă lupt cu drumul meu” întru descoperirea drumului feeric străbătut spre lumina idealurilor. Versurile, prezente în volumele editate „Sunt menite a trezi/ Sentimente-n care ele/ Luptă şi încearcă a fi/ Toate versurile mele”. Valea Someşului, cea care scaldă întru nemurire pana gândurilor scriitorului, câmpurile pline cu verdeaţa lumii, dealurile care ascund legende sunt prezente în poezia lui Popiţan pentru a descrie viaţa cu bune şi rele întru descoperirea lucrurilor aşa cum sunt ele, nuanţate însă în metafore: „Sloi de gheaţă pe la streşini/ Se întind spre geamul meu/ Şi m-anunţă că soseşte/ Moş Crăciun cu Dumnezeu”.

Volumul este bine structurat, având o copertă care simbolizează pomul vieţii în concepţia lect. drd. Mariana Pop şi are ca moto „A nu se uita nimic din ceea ce ai creat, e o datorie firească a fiecăruia dintre noi”. Datoria cititorilor este să se bucure de aceste versuri şi să-l înscrie pe Dumitru Popiţan în rândul poeţilor de suflet.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5