Unde sunt jumările de altădată?

,,La spartul nunții, în cămară.” (Ion Barbu - ,,Riga Crypto și Lapona Enigel”)

   La debutul meu ca profesor (1972) în satul Malin, m-au impresionat profund nunțile de aici.

   Malinul ,,beneficia” încă de acea izolare (drumul spre Malin era neasfaltat, îmbrățișat de hoardele noroaielor, când veneau ploile) favorabilă păstrării unor vechi tradiții și obiceiuri.

   Așa cum învățasem la cursul de folclor, nunta la Malin însemna implicarea directă sau indirectă a întregii colectivități rurale. Neamurile celui care organiza acest eveniment erau prinse în vânzoleala nupțială cu o săptămână înainte și încă o zi sau două  după aceea. ,,Spectacolul” nunții trezea curiozitatea tuturor. Obiceiul era ca la fiecare nuntă  să fie sacrificat un porc și un vițel. Acest fapt orienta într-o anumită direcție și meniul de la nuntă.

   În farfuria aperitivelor se așezau obligatoriu jumări de porc, caș (dacă nunta avea loc în anotimpuri ale ierbii), telemea, chiftele, mici șnițele, uneori cârnaț, bucăți de salam. Mai târziu acestora li s-au adăugat feliile de pâine unse cu pateu, cu unt, ,,împănate” cu felioare  de roșii, de ardei, de castraveți, cu felii de ouă fierte. Nu lipsea salata de boeuf, apoi leveșa (supa dulce cu tomnagi, tăiței de casă), friptura de porc, de vițel, de găină (fiecare cuplu de nuntași aducea pentru pregătirea nunții câte o găină, făină, ouă, pentru tomnagi).

   Așteptată era și masa de a doua zi, în jurul orelor nouă-zece. La români se aduceau sarmalele, la unguri gulașul acela grozav, un pic unsuros, după care puteai răsturna pe gât câteva pahare de vin, fără nici o problemă.

   ,,Clanul” băuturilor se compunea din vișinată, țuică de prune sau de mălai și vin. Mult mai târziu a apărut și berea pe la mesele nunților, Malinul având viile sale.

   Nunțile la Malin aveau farmecul lor. Ele țineau de sâmbăta seara până duminica la amiază, uneori până la orele două-trei dacă ceterașii acceptau și mai rezistau să cânte. Nu lipsea datul găinii și alte obiceiuri (nu ne-am propus semnalarea lor). Uneori, mai ales pentru cei implicați în buna desfășurare a nunții, ,,spălăcenia”, adică adunatul meselor, spălatul veselei, curățenia, de după nuntă, era mai frumoasă și mai reușită ca tot ce s-a întâmplat înaintea ei. Nunțile se desfășurau la Căminul Cultural din sat.

   Locul cel mai căutat era pivnița unde bărbați de încredere păzeau și distribuiau băutura. Spațiul acesta atrăgea ca un magnet partea masculină. Acolo se discutau de toate. Era un fel de poiană moromețiană, a lui Iocan, patronată de Bachus. Cel care îi trecea pragul avea pornirea de a fi servit cu o băutură proaspătă, direct din damigenele de țuică sau direct din butoi, dacă dorea vin.

   Acolo plesneau ironiile, laudele. ,,Poetul Grigore” ( Grigore Bărar) abia aștepta să îl ,,încurce” cineva, să greșească o capitală a unei țări, numele unui șef de stat. Când se ,,încălzea” poetul Grigore își pornea ,,moara lirică”  și improviza pe loc înșiruiri de versuri cu tematica solicitată de clientul care îl provoca.

   Aceste rememorări despre ,,desfășurătorul” nunților de altădată de la Malin, la începutul deceniului opt al secolului trecut, mi-au dat târcoale la vreo trei nunți recente la care am participat. Satul și-a mutat nunțile în localurile elegante și simandicoase ale mediului urban. Din obiceiurile  și tradițiile nupțiale nu se mai păstrează decât mici frânturi. Evoluție previzibilă și oarecum normală.

   Mâncarea servită, mai ales aperitivele nu mai păstrează aproape nimic din ceea ce se obișnuia cu cincizeci de ani în urmă. Eventual mai semnalezi prezența chiftelelor. Totul este sofisticat, aranjat cu gust, frumos. Cu nostalgia anilor lăsați în urma mea, cu gândul la nunțile de odinioară, eu am cautat printre triunghiurile, rulourile și cercurile alimentare din farfuria din fața mea pe cele care conțineau ceva brânză, ceva cașcaval, ceva carne. Căutam, fără a afla, acele jumări proaspete și bune de porc care  poți clădi o ,,podină” bună în stomac, cum mi-ar zice prietenul meu Ioan Blaga din Cociu, strat de absorbție pentru diminuarea gradelor alcoolului de la masă.

   Mi-am spus mie în gând, apoi soției, parafrazându-l pe F.Villon, poetul îndrăgit mult și de Nicolae Labiș: ,,Unde sunt jumările de altădată”, ca un oftat adresat lui Cronos.

 

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                                                                                                                        

 

Comentarii

31/07/22 10:34
cititor

Unde sunt jumările de altădată? La Jupanu și la Bunica!...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5