Tinerii organizațiilor politice județene, implicaţi în prima acțiune de ecologizare

Organizațiile politice de tineret din județ, alături de  toți cei care doresc să li se alăture, realizează prima acțiune pentru mediul înconjurător, ca urmare a semnării „Acordul pentru mediul înconjurător al organizațiilor politice de tineret din județul Bistrița-Năsăud”.

Acţiunea de astăzi, care va începe de la ora 10:00, are ca scop ecologizarea albiei râului Bistrița,şi anume str. Avram Iancu, până înspre Podul Jelnei şi zona de la puntea de pe str.  Petru Maior, înspre strada Vișinului (Kaufland). Locul de întâlnire al voluntariilor va fi parcul din cartierul Ştefan cel Mare.

„Invităm la acestă acțiune pe toți cei care recunosc importanța unui mediu înconjurător curat, doresc să se implice în astfel de acțiuni de ecologizare și vor să dea un exemplu de responsabilitate socială și educație civică. Toate materialele necesare desfășurării activității de ecologizare (saci de gunoi, mănuși ) vor  fi puse la dispoziție de către organizatori. Voluntarii sunt rugați să fie puși pe treabă și echipați cu cizme de cauciuc sau bocanci. Mulțumim pentru sprijin Gărzii de Mediu Bistrița- Năsăud care va prelua și va depozita deșeurile colectate”, se arată în comunicatul remis redacţiei. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5