Noaptea Albă a Antreprenorilor din Bistrița, noaptea în care toate afacerile pot rămâne deschise până târziu!

Fiecare răsărit de soare, fiecare cană de cafea din care ies aburii la primele ore ale dimineții înseamnă o nouă zi de muncă, eforturi, provocări și oportunități pentru antreprenorii acestui oraș cu o tradiție îndelungată în domeniul comerțului.
Indiferent de dimensiunea afacerilor lor, antreprenorii locali sunt pilonii pe care se sprijină comunitatea noastră. În fața fiecărei cafele de dimineață, ei își adună gândurile, își setează obiectivele, se înarmează cu răbdare și motivție pentru a merge mai departe.
Nu este ușor să păstrezi flacăra motivației aprinsă zi de zi, dar ei reușesc, pentru că înțeleg importanța contribuției lor la creșterea orașului.
Imaginați-vă cum fiecare pas făcut spre birou sau magazin, fiecare întâlnire și fiecare decizie luată reprezintă o mică cărămidă adăugată la dezvoltarea și dinamismul comunității noastre.
De la micile buticuri la start-up-uri de la cafenelele la ateliere meșteșugărești, patiserii, brutării, restaurante, mici sau mari magazine, fiecare afacere este un exemplu viu de determinare și ingeniozitate.
Antreprenorii noștri sunt mai mult decât simpli afaceriști; ei sunt arhitecții viitorului. Se trezesc devreme, nu doar pentru a-și îndeplini visele personale, ci și pentru a crea locuri de muncă, a inspira noua generație și a îmbunătăți calitatea vieții tuturor locuitorilor. Fiecare zâmbet mulțumit al unui client, fiecare apreciere primită pentru un produs sau serviciu oferit este o dovadă că efortul lor nu este în zadar.
Pentru ei și pentru fiecare locuitor al Bistriței am creat Noaptea Albă Antreprenorilor din Bistrița: un eveniment inovator care să dea un imbold comerțului, o oportunitate valoroasă pentru orice afacere care dorește să își crească vizibilitatea și să își consolideze brandul.
Evenimentul va avea loc în perioada 30-31 Mai 2024, după cum urmează: în data de 30 mai va avea loc o întâlnire a antreprenorilor din Bistrița în sala mare de ședințe a Primăriei Bistrița, invitat fiind primarul municipiului, Ioan Turc; în data de 31 mai, toate magazinele, localurile și alte afaceri locale pot ține deschis până la ora 02.00 noaptea, având oportunitatea de a oferi clienților promoții și mici evenimente interactive.
Noaptea Albă Antreprenorilor din Bistrița este o inițiativă marca @WTF – Way Too Far Rock Festival, implementată cu sprijinul Primăriei Bistrița.
PROGRAM:
30 Mai -invitație la dialog adresată micilor antreprenori din Bistrița (proprietari de afaceri în domeniile HoReCa, alimentație publică, magazine etc. ) INVITAT: Primarul Municipiului Bistrița, Ioan Turc.
Loc de defășuare: sala amre de ședințe a Primăriei Bistrița
31 Mai - Noptea Albă a Antreprenorilor din Bistrița - o noapte în care afacerile rămân deschise până la ora 02.00 a.m., oferind clienților evenimente, acțiuni interactive, promoții atractive și oportunități avantajoase de shopping
20.00 -23.00 show de lasere, proiecții pe ecran și DJ, pe Pietonalul „Liviu Rebreanu“ (în preajma Bisericii Evanghelice)-
AVANTAJELE EVENIMENTULUI
Promovarea comunității locale: Evenimentul aduce împreună micile afaceri din Bistrița, consolidând comunitatea de antreprenori și creând o rețea puternică de sprijin reciproc.
Creșterea vânzărilor: Prin atragerea unui număr mare de vizitatori într-o singură noapte, micile afaceri au șansa de a-și crește vânzările într-un interval de timp relativ scurt.
Vizibilitate sporită: Evenimentul oferă oportunitatea micilor afaceri de a-și promova produsele și serviciile în fața unei audiențe mai largi, crescând astfel gradul lor de vizibilitate în comunitatea locală.
Interacțiunea cu clienții: Noaptea albă oferă ocazia ca antreprenorii să interacționeze direct cu clienții, să le ofere experiențe personalizate și să își dezvolte relații cu aceștia.
Inovație și creativitate: Evenimentul poate stimula inovația și creativitatea în rândul micilor antreprenori, încurajându-i să vină cu idei noi și inovatoare pentru a-și atrage clienții.
Promovarea culturii și artei locale: În cadrul nopții albe, pot fi incluse și activități culturale și artistice, oferindu-le artiștilor și creatorilor locali o platformă de promovare a talentelor lor.
Consolidarea brandurilor locale: Participarea la un astfel de eveniment poate consolida brandurile locale, construind loialitatea clienților și consolidând reputația afacerilor în comunitatea locală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5