TEATRUL NECRIS "CONSTANTIN IUGAN", de Dumitru Munteanu

Autor dramatic, regizor şi interpret de o forţă deosebită, Constantin lugan s-a născut, aşa cum îi place lui însuşi să o spună, în plin secol al XlX-lea, în satul Şanţ, aşezat la poalele Muntelui Ineu.
Orfan de la o vârstă fragedă, şi-a petrecut copilăria şi tinereţea în mijlocul locuitorilor satului, asimilând înţelepciuea acestora, pe care avea să o redea din nou oamenilor peste ani, prin intermediul unor creaţii de o inegalabilă valoare artistică şi socială.
Având şansa să întâlnească un om de excepţie, pe savantul Dimitrie Gusti, Con- stantin lugan şi-a luat foarte în serios rolul, menirea pe care era convins că o avea: aceea de a pune umărul la însănătoşirea morală a satului.
De-a lungul unui număr impresionant de ani, creează -împreuna cu apropiaţii săi- mai multe scenete şj piese de teatru. De la "Studentul şi părinţii" la "Bătrânul îşi împarte averea" este o cale lungă, atât în timp cât şi din punct de vedere artistic. Dacă la început era vorba doar de câteva mici "pilde", în ultima şi cea mai importantă piesă de teatru, el dă întreaga măsură a capacităţlilor sale crea- toare. Comparata la un moment dat, exagerat sau nu, aceasta nu mai are nici o importanţă, cu "Regele Lear", una din capodoperele shakespeariene, "Batrânul îşi împarte averea" este la rându-i capodopera teatrului nescris. Ca şi eroul lui Shakespeare, şi BĂTRÂNUL ajunge să îşi împartă averea, celor trei fii în acest caz, peregrinând de la unul la celălalt, prilej pentru el şi spectatori de a pătrunde în adâncimile nefericirilor vieţii. Asemănarea te îndeamnă să te întrebi -şi confirmarea există-, nu dacă unul s-a inspirat de la celălalt, ci, faptul că marii creatori nu fac altceva decât să surprindă viaţa. Viaţa autentică, cu toate înălţimile şi abisurile ei şi aceasta te face deosebit.
“Născut” într-o frumoasă zi de iulie a anului 1835, dintr-o glumă a studenţilor monografişti (Aurel Boia şi colegii săi), preluat sub forma unor scenete moralizatoare de doi-trei ţărani în frunte cu cel mai hâtru dintre ei, CONSTANTIN IUGAN, transformat într-o piesă de teatru popular, pe care sute de cercetătoris-au străduit zadarnic, vreme de şaptezeci şi cinci de ani de ani -şi se mai străduiesc încă!- să-l încorseteze în genuri şi specii teatrale diverse, fără să reuşească însă, TEATRUL NESCRIS din comuna Şanţ, a izbucnit în anul 1972 ca o vâlvătaie culturală, aprinzând inimile şi minţile iubitorilor de frumos din judeţul Bis- triţa-Năsăud, întinzându-se apoi ca o flacără dincolo de limitele ţinuturile grănicereşti, cucerind rând pe rând scenele şi spectatorii din marile oraşe ale României: Clujul, Timişoara, Aradul, Craiova, Braşovul, Iaşi şi nu în ultimul rând Bucureştiul, trecând apoi, ca un rug imens, dincolo de hotarele Ţării, pe alte Continente, spunând tuturor că acolo, în Satul Şanţ, sat multă vreme necunoscut, pierdut printre pădurile şi zăpezile Munţilor Rodnei, a trăit un ţăran-actor şi regizor autodidact, căruia Dumnezeu i-a dăruit un nemaipomenit HAR şi în acelaşi timp puterea, perseverenţa, dorinţa şi pasiunea materializării aceluia, prin care a ŞANŢUL, micul şi qvasi necunoscutul sat grăniceresc de la poalele Ineului, din România a fost smuls din anonimat, numele ajungând pe buzele şi în minţile a mii şi zeci de mii de oameni din întreaga lume!
Talentul şi perseverenţa lui CONSTANTIN IUGAN a dăruit Şanţului nemurirea. Întrebarea este: CE ÎI VA DĂRUI ŞANŢUL LUI CONSTANTIN IUGAN?!