Spiritul Crăciunului ne face mai buni

„Cel care nu are Crăciunul în inimă, nu-l va găsi nici sub brad” - Roy L.Smith

Spiritul Crăciunului atinge pe toată lumea, mari şi mici, sănătoşi sau bolnavi, aflaţi mai aproape sau mai departe.

În săptămâna premergătoare Crăciunului oamenii încearcă să fie mai buni, mai darnici, mai drepţi, mai înţelegători. Pentru a trăi mai intens aceste sentimente şi, totodată, pentru a cunoaşte bucuria de a dărui, elevii Liceului cu Program Sportiv din Bistriţa, în cadrul proiectului „Spiritul Crăciunului” iniţiat de Consiliul Şcolar al Elevilor, au donat timp de două săptămâni jucării, dulciuri şi cărţi care, transformate în pachete, au adus zâmbetul pe buzele a 40 de copii de la CSEI 1 şi 2 din Bistriţa. Marţi, 20 decembrie, 30 de elevi din cadrul LPS au dus cadourile celor pentru care au fost pregătite. Bucuria celor ce au primit aceste daruri s-a manifestat prin colindele cu care au răsplătit tinerii şi, mai ales, prin îmbrăţişările făcute din inimă.

Cu lacrimi în priviri, copiii cu deficienţe severe ne priveau cu ochii lor senini şi curaţi de parcă toată lumina raiului s-a coborât peste noi, cei prezenţi acolo. Trăirea noastră, cei care am dăruit din suflet pentru alte suflete, a fost amplificată atunci când Ana, o fetiţă cu sindrom Down, ne-a îmbrăţişat pe fiecare pe rând, spunând fiecăruia „Te iubesc”. Până şi natura ni s-a alăturat fiindcă, la ieşire a început să ningă cu fulgi mari şi curaţi.

Impresionaţi de gesturile şi, mai ales, de starea acestor copii, elevii LPS au promis că vor reveni să fie alături de ei şi cu alte ocazii. Totodată, au învăţat ce înseamnă voluntariatul, gesturile în favoarea celor în suferinţă, solidaritatea şi altruismul. Cu adevărat spiritul Crăciunului ne face mai buni, mai toleranţi, mai umani.

Iuliana Matean

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5