Soţul criminal din Chiuza, în arest preventiv

Bărbatul care şi-a omorât în bătaie nevasta acum două zile, la Chiuza, a primit mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav, anunţă purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, Antonela Gorgan.

Ioan S., în vârstă de 56 ani, este principalul suspect, ca să nu spunem singurul, în cauza privind decesul soţiei sale. Bărbatul nu este la prima faptă de acest fel, el mai având la activ alte două crime. În trecut, a omorât o persoană într-un accident de maşină, iar apoi a mai ucis şi un gardian din închisoare.

Potrivit celor de la crimetime.ro, “agresorul, înnebunit de gelozie, a zdrobit-o în bătaie pe femeie şi a şi sugrumat-o pentru a fi sigur că o va ucide”. El plecase în luna ianuarie în Franţa, la muncă, iar marţi s-a întors şi a aflat, la cârciumă, că soţia nu i-ar fi fost fidelă cât a lipsit. Trei copii, din care cel mai mic are doar 8 ani, nu au avut curaj să intervină, deşi au auzit scandalul din camera lor.

Se pare că poliţiştii l-au ridicat în timp ce plângea lângă cadavrul soţiei sale. Va vaea timp să plângă la puşcărie pentru o perioadă mare de timp.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5