Sorin Mareş a renunţat la funcţia de preşedinte al PC BN

Sorin Roşu Mareş şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al filialei judeţene a Partidului Conservator. Decizia vine pe fondul unor “motive strict personale”, care nu au de-a face cu politica. “Mi-am dat demisia din funcţia de preşedinte al Partidului Conservator. Am făcut acest lucru din motive strict personale, motivele politice sunt exluse. Nu mă mai puteam ocupa de organizaţie aşa cum ar trebui”, ne-a declarat Mareş.

Acesta a menţionat că va rămâne membru al formaţiunii politice, însă fără a avea responsabilităţi la nivelul conducerii filialei. Atribuţiile lui Sorin Mareş vor fi preluate de către preşedintele executiv Iulian Stroe (de altfel şi liderul filialei PC din Beclean), hotărârea luată în Biroul Executiv al PC BN urmând să fie validată şi la nivelul forurilor centrale. Iulian Stroe va fi cel care îi va repprezenta pe conservatori în discuţiile din cadrul Alianţei de Centru Dreapta şi în USL.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5