Sorin Hangan (PNL) propune modificarea Regulamentului parcărilor. Tarife mai mici şi program de la 15.30-8.00, pentru parcările dintre blocuri

Consilierul municipal Sorin Hangan, preşedinte al PNL Bistriţa, a iniţiat un proiect de hotărâre privin modificarea şi cmpletarea Hotărârii nr. 141/26.10.2017 privind aprobarea Regulamentelor pentru administrarea parcărilor, cu plată şi de reşedinţă, amenajate în municipiul Bistriţa. În principal, este vorba despre modificarea intervalului orar pentru parcările de reşedinţă şi a tarifelor practicate de Primăria Bistriţa.

Astfel, pentru utilizarea parcărilor cu plată, acesta propune ca abonamentul lunar să scadă la 60 lei de la 70 lei, cel trimestrial, la 150 lei de la 180 lei, iar cel anual să fie de 360 lei, de la 480 lei cât este în prezent.

Sorin Hangan propune în proiect şi noi tarife pentru parcările de reşedinţă, şi anume 15 lei/loc de parcare/lună, respectiv 180 lei/loc de parcare/an pentru persoane fizice şi juridice (tarif valabil în prezent, doar pentru persoanele fizice, în timp ce persoanele juridice pălătesc 420 lei); 20 lei/loc de parcare/lună, respectiv 240 lei/loc de parcare/an pentru persoanele care solicită loc de parcare pentru al doilea sau mai multe autovehicule (la fel ca în prezent) şi 40 lei/loc de parcare/lună, respectiv 480 lei/loc de parcare/an pentru persoane fizice şi persoane juridice şi pentru locurile de parcare acoperite.

De asemenea, liberalii propun ca tichetul de parcare să fie  valabil pentru întreaga durată de timp plătită în intervalul orar 08:00 – 15:30, de luni până vineri, în toate parcările cu plată amenajate în municipiul Bistriţa.

Pentru parcările de reşedinţă, dintre blocuri, achitarea tarifului de parcare asigură utilizarea locului de parcare zilnic de la ora 15:30 până la ora 08, propune liberalul Sorin Hangan.  Utilizatorul va putea folosi parcarea şi între orele 0800 şi 15 : 30 fără să achite o taxă suplimentară, dar în cazul în care parcarea rămâne liberă, aceasta poate fi folosită de o altă persoană, până la ora 15:30.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5