Sîngeorz-Băi : 80 de testări cu aparatul etilotest într-o singură zi. 130 de autoturisme controlate. Vezi rezultatul !

La data de 29 decembrie a.c., polițiștii din Sîngeorz Băi și din cadrul Secției 7, cu sprijinului unei echipe din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale au organizat și desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Cu această ocazie au fost verificate aproape 130 de autoturisme și au fost legitimate peste 160 de persoane. Totodată, au fost efectuate 80 de testări cu aparatul etilotest.

Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 61 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 15.000 de lei. Din totalul sancțiunilor, 54 au fost abateri la regimul rutier, restul fiind aplicate conform Legii 61/1991. De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5