Sfaturi și produse recomandate pentru îngrijirea pielii foarte uscate și aspre

Pielea foarte uscată și aspră creează disconfort și necesită o rutină de îngrijire cu produse care au formule special create pentru a răspunde particularităților sale. Iată ce trebuie să știi despre acest tip de piele și cum o poți îngriji pentru a fi mereu sănătoasă și cu o textură catifelată!

Ce produse sunt recomandate pentru acest tip de piele?

Produsele care avantajează pielea uscată și aspră sunt cele care oferă hidratare în profunzime, exfoliază cu blândețe și curăță fără a afecta bariera naturală de protecție a pielii. Un astfel de produs este gelul de curățare CeraVe pentru piele aspră și uscată, a cărui formulă conține trei ceramide esențiale, acid hialuronic și acid salicilic.

În general, pielea foarte uscată și aspră este predispusă la iritații, prurit, descuamare, iar printre factorii care pot provoca astfel de reacții sunt cei de mediu, alergenii, cosmeticele dure, contactul prelungit cu apa, deshidratarea. Se recomandă să optezi pentru produse ultrahidratante, fără parfum, hipoalergenice, non-comedogenice, deoarece nu conțin ingrediente care ar putea irita pielea. 

Sfaturi pentru îngrijirea pielii foarte uscate și aspre

Dacă ai acest tip de piele, stratul care se află la exterior, adică epiderma, are o insuficiență de lipide, ceea ce înseamnă că îi lipsesc acele proprietăți care determină reținerea apei - prin urmare, are o textură uscată, rigidă și este expusă la apariția erupțiilor și iritațiilor. 

De regulă, zonele afectate sunt fața, mâinile, brațele și tălpile. În cazul în care nu beneficiază de îngrijire corespunzătoare, pielea poate dezvolta complicații sau efecte secundare nedorite. Iată câteva sfaturi importante pentru sănătatea pielii uscate și aspre:

  • Alege să faci duș scurt și cu apă călduță, în locul unei băi fierbinți și lungi, întrucât apa fierbinte și expunerea prelungită la apă sunt factori stresanți pentru acest tip de piele;
  • În timpul dușului, utilizează gel de curățare special conceput pentru pielea uscată. În acest mod, ameliorezi impactul apei dure asupra pielii și îi oferi o curățare adecvată;
  • După utilizarea gelului de curățare, clătește bine, tot cu apă călduță, apoi folosește un prosop cu fibră moale pentru a usca pielea prin tamponare, nu prin frecare;
  • La final, pe pielea umezită, aplică produse hidratante cu formulă intensivă și delicată.

Recomandări suplimentare

Îngrijirea pielii cuprinde atât rutina de îngrijire, cât și alte obiceiuri sănătoase ce contribuie la creșterea senzației de confort. De exemplu, acordă atenției articolelor vestimentare pe care le porți. 

Se recomandă să optezi pentru cele din fibre naturale, precum bumbacul, deoarece acestea îi permit pielii să respire. Atenție însă la cele din lână, întrucât acest material poate irita pielea!

Iată ce aspecte au rol în menținerea pielii sănătoase și radiante, chiar dacă ai tipul de ten uscat:

  • Folosește un detergent de rufe fără parfum sau înălbitor, deoarece sunt factori ce pot irita pielea uscată;
  • Aerisește frecvent fiecare încăpere și curăță bine spațiul în care locuiești sau petreci mult timp, pentru a elimina praful, acarienii și alți posibili factori ce au rol în uscarea și iritarea pielii;
  • Utilizează un umidificator, pentru că umiditatea ușor sporită contribuie la reducerea riscului de apariție a erupțiilor cutanate;
  • Adoptă un stil de viață sănătos, din care să nu lipsească legumele și fructele bogate în antioxidanți și produsele naturale care conțin acizi grași esențiali.

În cazul în care prezinți simptome care persistă sau care se înrăutățesc, mergi la medicul dermatolog pentru un consult și un tratament particularizat. Unele simptome pot indica afecțiuni dermatologice, iar numai un specialist poate determina, în urma examinării fizice și, eventual, a unor investigații, diagnosticul precis și schema de tratament.

Sursă foto: shutterstock.com

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5