SFATURI pentru MAME

Educarea unui copil

este de fapt o ştiinţă complicată.

Supunerea asumată creează oameni liberi.

Wilhelm STEKEL

Astăzi încheiem seria articolelor în care ne-am referit la cartea Recomandări psihanalitice pentru mame, scrisă de medicul Wilhelm Stekel.Vom citi împreună idei despre educarea copiilor, pe care le-am selectat din scrisorile către mame ale lui Stekel, inserate în lucrarea sus-amintită, dar şi alte considerente personale sau ale altor personalităţi pe care le simt deosebit de utile şi care îmi dau prilejul să comunic cu Dumneavoastră. De fapt, nu de puţine ori am discutat cu părinţi, unii din ei citiseră cartea aceasta, şi am constatat cât de important este să cunoaştem învăţăturile unui specialist, medic de suflete şi tată în acelaşi timp.

Orice joc inutil cu copiii trebuie să fie eliminat. Lăsaţi copilul să se joace singur şi nu-i tulburaţi dezvoltarea!

Stekel spune la un moment dat: „Regula tuturor regulilor este: trebuie să ne comportăm în prezenţa copilului ca şi cum el ar fi adult şi ştiutor.”

După vârsta de nouă luni nici un copil nu mai trebuie să fie hrănit la sân. O alăptare la sân mai îndelungată conduce la o fixaţie pe copilărie.

Cunosc cazul unui om ce a fost alăptat până la vârsta de 4 ani şi care, ca adult, nu a putut să se descurce să fie fericit sau să îi facă pe cei din jur fericiţi, a rămas toată viaţa un copil, dependent de mama lui, deşi a devenit soţ şi tată.

Nimic nu este mai periculos decât o educaţie plină de anxietate. Teama părinţilor se transmite în mod involuntar asupra copilului. Copilul înţelege foarte curând că-şi poate stăpâni părinţii prin îngrijorarea pe care le-o pricinuieşte. El devine tiranul casei.

Părinţii care sunt informaţi de modul corect de creştere a copiilor şi se iubesc sunt fericiţi. Stekel spune: numai părinţii fericiţi au dreptul de a aduce pe lume copii.

Două atitudini sunt periculoase în viaţă: sentimentul superiorităţii şi al aroganţei, precum şi al inferiorităţii, al insuficienţei. Anatole France are dreptate când spune: „Copiii mici sunt genii neînţelese; ei iau lumea în stăpânire cu energie supraomenească. Nimic nu egalează această primă forţă vitală, aceste prime mişcări ale sufletului.” De aceea, trebuie să fim de două ori prudenţi şi să chibzuim bine la ceea ce putem spune copilului. Prea multă laudă este la fel de dăunătoare ca şi excesul de mustrare. Cel mai mare pericol este educarea prin teamă. Din educaţia pentru teamă mai face parte şi ameninţarea cu fantome, cu diavolul şi alte figuri ale groazei. Experienţa psihanaliştilor a arătat că asemenea impresii timpurii pot să constituie miezul unei boli sufleteşti. De fapt, ştim noi ce se întâmplă în capul unui copil? Din păcate, uităm propria copilărie aproape complet, cu excepţia unor resturi de amintiri. Fenomenul pe care Freud l-a numit „refulare” nu pare să fie nimic patologic, ci reprezintă o funcţie de apărare a sufletului nostru. Trebuie să uităm amintirile neplăcute, pentru că astfel viaţa ar fi insuportabilă. A trăi înseamnă a uita ceea ce viaţa face insuportabil. Dacă însă este vorba despre importante impresii ale copilăriei, care au fost hotărâtoare pentru formarea unui suflet bolnav, ele trebuie scoase la iveală de către medic, ceea ce înseamnă că acel eveniment trebuie făcut conştient din nou. Misiunea medicilor moderni ai sufletului este dificilă şi nobilă în acelaşi timp. Educaţia copiilor este o misiune sacră. Stekel răspunde unei mame: „Consider că acest răsfăţ al copiilor în perioada bolii este un mare pericol.”

Să nu aşteptăm de la copil să recunoască faptul că nu are dreptate, deoarece el are propria lui percepţie despre ce e drept şi ce e nedrept. Constrângerea produce o contraconstrângere. Eliminarea forţei de a pedepsi este idealul unei educaţii corecte. Pedeapsa nu îl face pe copil mai bun dacă el o simte ca nedreaptă. Pentru că nu percepe că a greşit, copilul devine încăpăţânat. Ca să înţelegem copilul să ne amintim aforismul: „A înţelege totul înseamnă a ierta totul”. Copilul nu are o gândire logică aşa cum are adultul. Gândirea sa este la fel cu cea a primitivilor: prelogică, animistă, mistică. La naştere omul are totul în el, adică şi contraste. Dacă este înţeles, copilul îşi deschide sufletul. „Fericită este mama în faţa căreia copilul se poate deschide fără rezerve.”.

Alexis Carrel a observat că majoritatea părinţilor, câtă vreme copiii sunt mici, cedează în faţa acestora tocmai când ar trebui să fie severi. Părinţii, bunicii, ori alţi adulţi din jur se distrează de maimuţărelile lor, iar în adolescenţă încearcă să pună ordine – exact în momentul în care copiii au mai mare nevoie de libertate pentru a-şi câştiga propria experienţă.

Dacă părinţii deţin un control riguros în primii ani, mai târziu se pot destinde, pentru că deja copilul şi-a dezvoltat propriul control asupra faptelor sale. Dacă limitele şi controlul nu există în primii ani, nu numai că mai târziu copilul va avea de pierdut, dar mai mult ca sigur că va reacţiona violent împotriva oricărui tip de control şi se va răzvrăti. Ordinele directe trebuie date în primii ani. Nu-urile trebuie să fie puţine, dar consistente şi cu dragoste.

Nicicând rolul mamei nu este mai important în direcţionarea vieţii copilului ca în primii ani. Sigur că şi tatăl e important în aceşti ani, mai ales când este ferm alături de soţia sa, manifestând multă dragoste şi sprijin emoţional plin de căldură atât faţă de mamă, cât şi faţă de copil.

O, Doamne! Cât de utile sunt toate aceste informaţii celor care încă nu au copii sau sunt abia născuţi, dar ce trist este pentru cei care, din neştiinţă, au procedat greşit, iar acum trăiesc tragic gravele consecinţe!

Am să închei acest articol într-un mod optimist, cu următoarele cuvinte:

Baza vieţii spirituale a fost cel mai bine descrisă de Apostolul Pavel. El a notat una dintre cele mai importante dezvăluiri ale lui Dumnezeu: „Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, şi dragostea”. Aceste Trei Nestemate se referă la atitudini: Credinţa se referă la încredere, loialitate. Nădejdea descrie speranţa sinceră, încrederea, inspiraţia şi entuziasmul. Iubirea descrie ceea ce durează cel mai mult, cea mai preţioasă atitudine, care este aurul pur al implicării, sacrificiului şi sincerităţii. Toate aceste lucruri la un loc descriu integritatea, esenţa interioară a unui om cu care oricine ar vrea să pornească la drum.

Săptămâna viitoare vom vorbi despre Omul frumos, de Dan Puric.