Sărbătoare a cărţii, cu prof. Radu Băeş, la Liceul Silvic Transilvania din Năsăud

Liceul Silvic Transilvania Năsăud a fost gazda dublei lansări de carte a profesorului Radu Băeş. Evenimentul a avut loc în sala „Gheorghe Pituţ” a instituţiei de învăţământ năsăudene şi a fost deschis de directorul Cristian Cosma, care a a punctat câteva dintre reperele cronologice ale unităţii de învăţământ, acolo unde profesorul Radu Băeş a activat ani buni din cariera sa didactică. Mai mult, prof. Băeş este cel care a scris istoria învăţământului silvic năsăudean şi a editat „Anuarul Grupului Şcolar Silvic Năsăud”.

Născut în comuna Rebrişoara, Radu Băeş a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, fiind ani buni director educativ al instituţiei şcolare unde s-a derulat evenimentul. Pe partea didactică, dintre preocupările pe care le-a avut, amintim şi publicarea „Caietului dirigintelui de la Şcoala de Arte şi Meserii” şi a „Caietului managerului claselor I-XII”.

Preocupat de promovarea şi conservarea liricii populare din zonă, Radu Băeş a adunat, în volumul „La fântâna cu doi fagi”, cântece din Ţara Năsăudului. Volumele de poezie, proză, teatru întregesc CV-ul editorial.

Profesorul Băeş a colaborat cu studii şi literatură la publicaţii precum „Revista de pedagogie”, „Tribuna ideilor”, „Cutezătorii”, fiind unul dintre colaboratorii constanţi ai suplimentului „Plaiuri năsăudene”, realizat în colaborare cu Primăria Năsăud de cotidianul Răsunetul. De altfel, anul acesta marcăm 50 de ani de la debutul în presă, în ziarul Ecoul, cu poezia „Ştiu”. Radu Băeş a rămas un colaborator constant al publicaţiei noastre oglindind frumuseţea plaiurilor năsăudene.

Despre volumele de versuri „La umbra unei păreri” şi „Ramuri de gând” au vorbit Olimpiu Nuşfelean – directorul revistei „Mişcarea literară”, preşedintele reprezentanţei Bistriţa-Năsăud a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj şi Menuţ Maximinian – director cotidianul Răsunetul, preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud.

În cărţile apărute la Editura Napoca Star, Radu Băeş aduce în faţa cititorilor frumuseţile Ţării Năsăudului: „Prin sat/ Amintirile se înghesuiau/ În traista/ Cu doruri”, cuvântul, ca un bob de grâu rodind în atelierul de creaţie: „Am vrut să caut/ Oaza de linişte Şi m-am ascuns/ În cuvânt”.

În poezia lui Radu Băeş, fie scrisă cu rimă, fie în cea modernă, unde versul curge liber, dragostea este răstignită „în crucea gândului”, pornind pe drumul cuvântului, întâlnind în cale poveşti de viaţă ale oamenilor frumoşi din acest ţinut binecuvântat de Dumnezeu, în care vatra tradiţională mai are pâlpâiri ale autenticului: „Satul îşi plânge/ Firele de iarbă/ Zidite în cuvinte”.

Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de epigramele făcute pe loc de Radu Băeş celor care l-au însoţit în aceste momente în care s-a bucurat de cele două apariţii editoriale, împreună cu colegii profesori.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5