Sancțiuni aplicate de către jandarmi, de peste 25.000 de lei, pentru apeluri nejustificate la 112

Comunicat de presă
apelurile nejustificate la 112 se sancționează conform legii – numai pentru această abatere sancțiunile aplicate de către jandarmi se ridică la peste 25.000 de lei de la începutul acestui an până în prezent!
             Echipajele de Jandarmerie intervin în sprijinul persoanelor atunci când sunt sesizate prin intermediul Numărului Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, când se autosesizează cu privire la producerea unor fapte de natură contravențională sau în cazul unor infracțiuni. 
              De la începutul acestui an au fost constatate 36 de sancțiuni în valoare de 25.300 lei dintre care 18 avertismente scrise pentru cazurile în care forțele de ordine au fost alertate în mod nejustificat. (O.U.G. 34/2008 sau Legea nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice)
            Apelarea prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112 trebuie efectuată numai în cazuri de urgență, care necesită intervenția promptă a structurilor specializate pentru soluționarea acelui eveniment. Nu abuzați de acest număr de telefon fără a avea într-adevăr un motiv real sau o urgență.
          O.U.G. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență este actul normativ care reglementează organizare și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență. Acesta stabilește că numărul de urgență se apelează atunci când este necesară intervenția agențiilor specializate, pentru asigurarea asistenței imediate în situații în care este periclitată viața, integritatea ori sănătatea cetățeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.
           
           Pe această cale, amintim cetățenilor faptul că apelarea abuzivă a Sistemului național unic pentru apeluri de urgență 112 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.000 de lei. Săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an de la constatare se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei.
            Conform legii nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, ori a organelor de menținere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenției la fața locului, fără motiv întemeiat se sancționează cu amendă cuprinsă între 100-500 lei.
           Majoritatea dintre sancțiunile aplicate de către jandarmi pentru apelurile nejustificate la 112 au fost legate de tulburarea ordinii publice desi nu era cazul, respectiv apelarea acestui număr după consumul excesiv de băuturi alcoolice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5