Revista Mişcarea literară semnalată în România literară

La rubrica „Ochiul magic” dedicată comentării unor reviste literare, cronicarul revistei România literară (director Nicolae Manolescu, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România) propune atenţiei cititorilor – sub titlul „Scriitorul prost este şi un cititor prost” - nr. 2 din acest an al revistei Mişcarea literară. Cronicarul consemnează dosarul dedicat de revista bistriţeană criticului literar Acad. Eugen Simion la împlinirea vârstei de 80 de ani (prin articole care îi analizează opera critică semnate de Ghoerghe Glodeanu, Mircea Popa, Daniela Sitar-Tăut, Cristian Vieru şi Olimpiu Nuşfelean.) şi remarcă interviul luat de Olimpiu Nuşfelean poetului şi criticului Gheorghe Grigurcu, „care se citeşte cu folos şi cu plăcere”. Este citat un fragment din interviu, pe care îl cităm la rândul nostru, exprimând un răspuns generat de o întrebare privind tipologia cititorului de poezie de astăzi şi dacă poeţii, care scriu poezie, pot fi, la o adică, şi buni cititori de poezie.
La întrebarea lui Olimpiu Nuşfelean, Gheorghe Grigurcu răspunde foarte limpede: „Vedeţi, aici e o chestiune care adesea e vârâtă sub preş. Niciodată poezia nu este/n-a fost la fel de accesibilă tuturor cetăţenilor, adresîndu-se în esenţă unei categorii aparte, cu senzori specifici. Nici poezia pe care am numi-o generic „tradiţională” nu făcea excepţie, în pofida limbajului său mai „accesibil”, a „bunelor sentimente” pe care le vehicula cu precădere. De asemenea în pofida circumstanţei că, intrînd în circuitul şcolar, dădea impresia a deveni un „loc comun” al individului standard. O nivelare „democratică” şi, mai cu seamă, cea fals democratică a comunismului ne-au băgat în cap cuiul unei arte cu destinaţie generală (o lozincă insistentă de acum cîteva decenii suna astfel: „Arta în slujba poporului!”). Greşit. Arta nu e unanimă, avînd un public al său, o elită, dacă vreţi, atît la treapta plăsmuirii cît şi la cea a recepţiei sale. Iată o vorbă înţeleaptă a bătrînului Emerson: „Deseori citim cu tot atîta talent cu cît scriem”. Nu mă pot opri să nu mă gîndesc acum şi la unii confraţi, producători de stihuri mediocre, care nici măcar cititori buni de poezie bună nu pot fi…”
Cronicarul “României literare” conchide la rândul său: “Aşadar principiul vechi şi permanent revalidat ar fi: scriitorul prost este şi un cititor la fel de prost”.
Diagnosticul e crud, dar adevărat, demn de ţinut minte.