Reforma morală a învăţământului românesc

Dacă aş fi ministrul învăţământului, cred că întâi aş demara reforma morală a acestui domeniu de activitate. Aş încerca să readuc în lumea şcolii sinceritatea, adevărul, dăruirea, pasiunea.

Deşi pe scara unei ierarhii personale eu situez corupţia din învăţământ în urma celei din justiţie, poliţie şi sănătate, ea se manifestă pe deplin şi în şcoala românească..

Cred că ar trebui întâi de toate să fim sinceri, să radiografiem şi să recunoaştem tarele învăţământului nostru. După aceasta, după o bună spovedanie publică în faţă noastră, a părinţilor, a societăţii, ar trebui să ne apucăm de ,,reforma-reformă”, cu răbdare, cu pasiunea lucrului bine făcut, cu stimulente pentru cei care ar sluji-o, ar pune-o în practică.

Frumos spus. Totul devine însă un cocoloş de hârtie pe care îl arunci la coş fiindcă realitatea este alta. Cu cine să faci reforma morală în învăţământ, pe cine să înhami la,, reforma-reformă”, când politicul bulversează bunul mers al şcolii. Cine ajunge să conducă învăţământul, inspectoratele şcolare ? Persoane alese de ,, ochiul politic’’ aflat la putere. Cu unele excepţii (îi stimez şi îi salut pe aceştia), majoritatea lor sunt nişte trepăduşi politici., activişti devotaţi cauzei partidului pe care îl reprezintă, urlători în campania electorală, oricum membri fideli ai partidelor aflate la putere, ieri, azi, probabil că şi mâine. Recompensele pentru dăruirea lor politică sunt funcţiile didactice, de la cel mai mic nivel, până la cel mai mare. Nu prea se întreabă nimeni dacă ei sunt capabili, potriviţi pentru aceste funcţii, important este să fie cineva de ,,al nostru”. Acesta este sloganul tuturor partidelor politice, care nu vor să vadă că procedând aşa îşi fac deservicii, promovând în funcţii de conducere persoane incapabile.

Mereu spuneam că mai rău de aşa nu poate fi. De fiecare dată m-am înşelat, fiindcă mereu a fost loc de mai rău.

Ce se întâmplă cu dascălii devotaţi profesiunii lor? Îşi văd de ale lor şi acceptă să fie conduşi de mediocri îmbrăcaţi în zale politice, fiincă îşi dau seama că nu pot schimba nimic. Mai surâd ei pe sub mustaţă, mai aruncă câte o ironie, mai scapă câte o bârfă. Nu contează capacitatea profesională, ci apartenenţa politică a celui aflat în funcţie. Unde ,,teroarea politică” pe plan local este puternică, nimeni nu îndrăzneşte nimic. Devii un navetist cotidian al traseului de la lehamite, la greaţă. Îţi compensezi această stare făcând profesional lucruri bune, fiindcă aşa eşti tu obişnuit şi îţi pasă de munca ta, de elevii tăi. Te automaschezi, ca să nu prea ştie nimeni ce gândeşti, ce ziare sau reviste lecturezi, deoarece imediat eşti catalogat prea de dreapta sau prea de stânga. Vorba lui Mihai Eminescu: ,,Te-or întrece nătărăii/ De ai fi cu stea în frunte” (,,Glossă”). Sătul de toate, te acaparează scepticismul, îţi dai seama că totul este pierdut. Amestecul politicului în treburile şcolii româneşti, va dărâma învăţământul nostru.

Ce se va întâmpla mâine, când descentralizarea va fi pusă în practică? Atunci şi mătura şi făraşul de la şcoală vor avea culoare politică locală. Ne vom înregimenta cu toţii sub faldurile partidului politic căruia îi aparine primarul care conduce destinele localităţii unde se află şcoala. Atunci dăscălimea va fi un agent politic total. Mi-aş dori să nu se întâmple aşa, dar nu cred.