Primele imagini cu Sala de sport din Budacu de Jos ! Dragnea va tăia panglica, la fel ca la Primăria Teaca. Apoi, la Palatul Culturii, va lansara candidaţii PSD

Liviu Dragnea, liderul Partidului Social Democrat, va fi prezent, vineri, de la ora 20.00 la inaugurarea Sălii de sport din comuna Budacu de Jos, obiectiv realizat de Compania Naţională de Investiţii. Evenimentul inaugural va fi marcat printr-un joc sportiv demonstrativ cu CSM Bistrița, dar şi prin dans modern şi concert in aer liber cu Marina(n.n. – concertul trupei Compact a fost reprogramat pentru 13 martie, de Lăsatul Secului). După cum se vede şi din imagini sala arată foarte bine.
Sâmbătă, de la 9.30, Dragnea este aşteptat la Teaca, acolo unde va fi inaugurat noul sediul al primăriei. „Am ţinut ca această inaugurare să se facă în prezenţa „artizanului” acestei investiţii. Fondurile au fost alocate atunci când Liviu Dragnea era ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, în baza OG 28/2013. Este o investiţie de aproximativ 2 milioane lei + TVA. Practic, fosta clădire a fost reabilitată în pondere de peste 95%. În ceea ce priveşte mobilierul, folosim atât pe cel vechi, dar am făcut şi câteva achiziţii”, ne-a declarat primarul comunei Teaca, Iustinian Muntean.
După inaugurarea de la Teaca, la Palatul Culturii, de la ora 11.00, este programată lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile locale, în fapt, cei 62 de candidaţi de primari, dar şi a celui care va deschide lista pentru Consiliul Judeţean, Emil Radu Moldovan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5