Primarul Ovidiu Creţu a donat bicicleta fiicei sale: "Am reparat-o eu, personal, şi acum fac o donaţie Sorinei, care nu avea bicicletă

În Ziua Europeană fără Autoturism, primarul Ovidiu Creţu a ales nu doar să închidă circulaţia pe anumite tronsoane spre nemulţumirea celor ce nu concep viaţa fără autorism, a ales să dăruiască unei fetiţe dintr-o familie modestă, bicicleta pe care fiica sa, Romana, o folosea în copilărie. Edilul a spus că s-a ocupat, personal, ca bicicleta să fie adusă într-o stare bună, pentru ca Sorina să se bucure pe mai departe. Sorina Adam locuieşte alături de mama ei în zona Subcetate, într-una dintre locuinţele sociale, iar familia acesteia a fost şi este un exemplu de bune practici, potrivit edilului.

”Subsemnatul Ovidiu Creţu declar că donez domnişoarei Sorina Patricia Adam, domiciliată în strada Subcetate, o bicicletă Velolux Union. Fac precizarea că am cumpărat această bicicletă în anul 1997 pentru fiica mea, care a folosit-o în acest interval de timp”, se precizează în actul de donaţie.

Primarul Ovidiu Creţu s-a arătat impresionat de modul cum viaţa acestei familii s-a schimbat în bine odată ce a primit o locuinţă. Sorina este o fetiţă cu rezultate bune la învăţătură.

”Am cumpărat-o în urmă cu mulţi ani pentru fiica mea, când era de mărimea Sorinei. Fiica mea a folosit-o foarte bine, după care, sigur, n-a mai folosit-o. Am reparat-o eu, personal, am demontat-o, am rezolvat toate probleme şi acum fac o donaţie Sorinei Patricia Adam, care nu avea bicicletă. Scrisoarea de donaţie i-o dau mamei ei. Din acest moment Sorina are bicicletă”, a spus primarul Ovidiu Creţu.

Vreau ca cei mici să elimine pe cât posibil autoturismul din viaţa de oraş

La deschiderea evenimentul au fost prezenţi elevi din şcolile bistriţene. Printre ei şi elevii clasei a III-a A de la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu, care alături de Dora de la Reborn s-au prins într-un flashmob.

"Mulţumesc celor mici pentru că v-aţi implicat în aceste manifestări care vor să promoveze un stil de viaţă sănătos, mersul pe bicicletă, mersul pe jos şi renunţarea la maşini. Vă rog să vă uitaţi cum arată Piaţa Centrală, strada Dornei şi strada Gheorghe Şincai fără maşini. Chiar avem un oraş frumos, iar maşinile îl poluează şi vizual, nu numai cu dioxidul emanat. Vreau ca voi, cei mici, să schimbaţi profund lucrurile şi să eliminaţi pe cât posibil autoturismul din viaţa de oraş, să-l folosiţi atunci când mergeţi în alte părţi. Aici în oraş folosiţi cât mai mult bicicleta şi picioarele”, le-a spus primarul Ovidiu Creţu.

Ziua a continuat cu un tur al oraşului pe bicicletă, întreceri sportive şi desene pe asfalt.

În fiecare an, în 22 septembrie, în centrul marilor oraşe europene, traficul este oprit pentru câteva ore, astfel încât localnicii se pot bucura de oraşul lor, mai liniştit şi mai puţin poluat. Iniţiativa aparţine Comunităţii Europene şi îşi propune să atragă atenţia asupra necesităţii protejării mediului înconjurător. România este semnatara acestei declaraţii din 2001.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5