Dedicaţie de partid

Primăriile PDL, de patru ori mai mulţi bani pentru investiţiile în şcoli

„Sifonare” de la buget prin hotărâri de guvern. În plină criză economică, Guvernul Boc a mai găsit o metodă inedită de discriminare a localităţilor, în funcţie de culoarea partidului din care face parte primarul. Executivul se dovedeşte a fi deosebit de ingenios atunci când vine vorba despre ajutarea directă a primăriilor portocalii.

Prin hotărâre de guvern, mai multe administraţii locale din întreaga ţară, majoritatea conduse de primari PDL, ar trebui să primească, în curând, sume importante pentru reabilitarea unor şcoli, iar pe listă de regăsesc şi primării PDL din judeţul Bistriţa-Năsăud. În acelaşi timp, administraţiile locale, mai ales cele conduse de primari din opoziţie, sunt aproape de colaps.

Guvernul a alocat, în şedinţa de săptămâna trecută, fonduri totale de 80 milioane lei pentru reabilitarea unor şcoli, jumătate din bani fiind distribuiţi către unităţi de învăţământ din comune conduse de primari PDL.

Algoritmul se respectă şi în judeţul nostru. Astfel, din suma totală de 2,62 milioane de lei care vor intra în conturile a 31 de unităţi de învăţământ, 2 milioane de lei au fost alocate pentru 24 de şcoli din comune conduse de primari PDL.

Restul banilor, sau mă rog ce a mai rămas, vorbim de 620.000 de lei au fost transferaţi către cinci şcoli din patru localităţi conduse de PSD (330.000 de lei) şi 290.000 de lei pentru patru şcoli din trei comune conduse de primari PNL (Poiana Ilvei, Miceştii de Câmpie şi Tiha Bârgăului). Şi în aceste cazuri, este vorba de un artificiu de împărţire echidistantă a banilor, deoarece în unele localităţi, cum este de pildă comuna Tiha Bârgăului, PDL reuşeşte să adune cele mai multe voturi, şi cu sprijinul edilului PNL, Vasile Dologa.

Fondurile vor putea fi utilizate fie pentru investiţii noi, fie pentru reabilitări ori pentru asigurarea de utilităţi. Iată care sunt şcolile nominalizate în anexa la hotărârea de guvern amintită: Grupul Şcolar din comuna Feldru (50.000 de lei); Şcoala Generală ,,Sever Pop” din comuna Poiana Ilvei (10.000 de lei); Şcoala Generală, comuna Miceştii de Câmpie ( 80.000 de lei); Şcoala Generală ,,Dsida Jeno”, Viţa, comuna Nuşeni (70.000 de lei); Grupul Şcolar Silvic Năsăud ( 50.000 de lei); Grădiniţa cu program prelungit nr.1 Năsăud (100.000 de lei); Colegiul Naţional ,,George Coşbuc”, Năsăud (80.000 de lei); Şcoala Generală, comuna Târlişua ( 100.000 de lei): Grupul Şcolar din comuna Telciu (100.000 de lei): Şcoala Generală, comuna Matei (100.000 de lei); Şcoala Generală nr.1, clasele V- VIII, comuna Bistriţa - Bârgăului (100.000 de lei); Şcoala Generală Jelna, comuna Budacu de Jos (100.000 lei); Grup Şcolar Cetate, sat Pietriş, comuna Cetate (100.000 de lei); Şcoala Generală, comuna Chiochiş ( 50.000 de lei); Şcoala Generală Cepari, comuna Dumitra ( 50.000 de lei); Şcoala Generală, comuna Dumitriţa ( 50.000 de lei); Şcoala Generală Budacu de Sus, comuna Dumitriţa (100.000 de lei); Şcoala Generală, comuna Ilva Mare ( 130.000 de lei); Grădiniţa cu program normal, comuna Ilva Mare (120.000 de lei); Şcoala de arte şi meserii, comuna Maieru (100.000 de lei); Şcoala Generală, sat Viţa, comuna Nuşeni ( 100.000 de lei); Şcoala Generală, comuna Măgura Ilvei (100.000 de lei); Şcoala Generală, comuna Şieu-Măgheruş (100.000 de lei); Şcoala Generală Tureac, comuna Tiha Bârgăului (100.000 de lei); Şcoala Generală Poienile Zăgrii, comuna Zagra (100.000 de lei); Şcoala Generală, comuna Zagra (100.000 de lei); Şcoala Generală Cociu, comuna Şintereag (100.000 de lei); Colegiul Naţional ,,Liviu Rebreanu”, Bistriţa (100.000 de lei); Grădiniţa Tureac, comuna Tiha Bârgăului (100.000 de lei); Şcoala Generală, comuna Feldru (30.000 de lei); Grădiniţa Cartibav, comuna Şanţ (50.000 de lei).

Concluzia e una singură, până şi banii pentru şcoli se împart în funcţie în funcţie de culoarea politică a primarilor…Până la urmă, politica e aceeaşi: Cine împarte, parte-şi face!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5