temniţele libertăţii

,,Poporul meu este asuprit de nişte copii,şi-l stăpânesc nişte femei!’’

Isaia 3.12

,,…iar aceşti copii îmi aduc pe masă toate relele unei zile şi-mi cer,alături de un vis în dezordine,să fac din toate acestea un lucru bun.’’

Când se stinge lumina,vine întunericul…,dar întunericul nu se poate stinge ca să vină lumina.Veţi sufla,peste limbile negre din sfeşnic,întuneric din întunericul limbilor voastre,căci lumina voastră întuneric este,devreme ce-aţi adus în ,,Sfatul Ţării’’ nişte ciorne sulemenite.

Cine a mai văzut vreodată un orb care să-şi cheltuie ultimii bani pe lumânări?Totuşi,asta va trebui să faceţi:să cumpăraţi ,,lumânări’’ pentru cei ce ştiu să vadă, ,,altfel,nu va mai răsări niciodată soarele peste neamul acesta!’’

Nu banii au adus România în criză,şi nici lipsa lor,ci bucuria defunctului de a fi chemat printre cei vii,care defunct,luă punga,îşi ţinu onomastica în toată cinstea şi se făcu nevăzut,cum,altminteri,a fost dintotdeauna. ,,Mortul este întotdeauna de vină’’.Dar,în campania electorală,mortul va candida de pe poziţia de nou-născut şi va atrage de partea lui ,,oameni cu bani’’.

Nu trebuie să mă credeţi,căci ,,mult înţelepţi’’ sunteţi voi şi fără mine,dar nu banii sunt aceia care vor scoate România din criză,ci alte ele dintre cele pe care voi nu le înţelegeţi,nu credeţi în ele şi nici nu vreţi a le întâmpina.Dar ele vor veni,de astă dată şi nechemate,neinvocate,întrucât se împliniră unele din acele vremi,care vă vor lăsa în criză de timp.

Nu veţi avea timp să înţelegeţi ce spun,dar eu,totuşi,grăiesc desluşit anumite lucruri.Priviţi,bunăoară,spre răsărit,căci dinspre-ncolo a venit dintotdeauna lumina,şi,celor ce le este dat să vadă,vor vedea cum încap trei măsuri de grâu într-o jumătate de măsură,cum se întunecă soarele şi cum învie mortul!!!

Aţi ars cărţile lui Ieremia,dar Ieremia glăsuieşte: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,,Iată,se ridică nişte ape de la miază noapte,cresc ca un râu ieşit din matcă;îneacă ţara şi ce cuprinde ea,cetatea şi locuitorii ei.Ţipă oamenii,şi se bocesc toţi locuitorii ţării…’’ Până când îţi vei face tăieturi de jale în piele?’’ Ieremia 47.2-5

Ioan Pop

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5