Politică
Ținând cont de cazurile de agresiune, recent înregistrate în municipiul Bistrița, a căror victime au fost mai mulți bistrițeni printre care un bătrân și doi tineri nevinovați, care au fost agresați... |
Organizația Pensionarilor Social-Democrați (OPSD) Bistrița și-a ales, astăzi, noua conducere. În urma conferinței de alegeri, în fruntea organizației municipale a seniorilor social-democrați a fost... |
La începutul acestei săptămâni, a avut loc Congresul Național al Seniorilor Național Liberali, în cadrul căruia a fost votată o nouă structură de conducere. La eveniment au participat peste 1.000 de... |
USR Bistriţa-Năsăud a organizat, la Palatul Culturii, o dezbatere pe tema legilor Educaţiei, la care sunt invitaţi parlamentarii USR Silvia Dinică, Ştefan Pălărie şi Oana Murariu. Elevi, studenţi,... |
Nicio reformă majoră nu se regăsește în noile legi ale Educației, după dezbaterile din Comisia de învățământ a Camerei Deputaților care s-au încheiat astăzi. USR a votat împotriva acestor legi, a... |
Senatorul social-democrat Ioan Deneş a semnat propunerea legislativă B279/2023 privind înființarea fondului de asistență tehnică și financiară pentru dezvoltare destinat autorităților publice locale... |
Luna aceasta s-au împlinit 4 ani de la celebra declarație de curaj a lui Rareș Bogdan: „Tăiem |
Dragoş Hârjoabă, coordonator interimar al AUR Bistriţa-Năsăud, a anunţat că pe 6 mai se va ieşi din nou în stradă pentru a apăra drepturile şi libertăţile românilor şi pentru a atrage atenţia asupra... |
Gabriel Ştefoi a revenit în rândul membrilor AUR, fiind numit coordonator interimar al Organizaţiei Municipale Bistriţa. Anunţul a fost făcut, în cadrul unei conferinţe de presă, de... |
|
|
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, participă la o nouă reuniune a speakerilor parlamentelor europene, alături de alte 53 de delegații naționale. Evenimentul a fost găduit de Praga... |
USR prezintă un set de cinci soluții corecte pentru oprirea scumpirilor, în contextul discuțiilor despre scăderea încasărilor și gaura de 20 de miliarde făcută de PSD și PNL în bugetul de stat.... |
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, alături de ministrul Economiei, Florin Spătaru, şi deputatul Bogdan Ivan au efectuat o vizită la compania Comelf. |
Ministrul Economiei - Florin Marian Spătaru - se va întâlni joi, la Centrul Cultural Dacia, cu agenţii economici din Bistriţa-Năsăud, sub egida Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud. Vor fi... |
Guvernul PSD-PNL a înregistrat cel mai slab trimestru de până acum de când se implementează Planul Național de Redresare și Reziliență: zero jaloane sau ținte finalizate conform regulamentelor, se... |
|
Sub Guvernul PSD-PNL, de ceva vreme, înregistrăm doar recorduri după recorduri şi niciunul pozitiv. În 2022 am atras atenţia că sunt români care nu îşi mai permit să întâmpine sărbătorile fără griji... |
Deputatul Diana Morar a susţinut două teme importante în cadrul grupului PNL din Comisia de învăţământ al cărei membrui este, acum când au început dezbaterile în Parlament pe legile educației. |
Curse școlare gratuite pentru elevii din învățământul primar! Deputatul Robert Sighiartău a propus o inițiativă legislativă care susține accesul egal la educație și siguranța copiilor în drumul spre... |
Deputatul Diana Morar a salutat faptul că tema comasării alegerilor de anul viitor a fost adusă în discuție chiar de premierul Nicolae Ciucă. |
Preşedintele Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, deputatul Simona Bucura-Oprescu, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că în urma... |
Pagini

Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 12:41
O cale de eliberare din identitatea adictivă Cultura
Semnalez cu bucurie apariția cărții “Pași Grupuri Seninătate - Gânduri despre...
Comentarii
Cârcu Onişor - Rebrişoara (general)
Nistor Vasile -
Mar, 21:09
Dumnezeu sa-l odihneasca in liniste si pace!
Prof. Mirela Cristina Rus ne aduce, în prag de sărbători, Lumina din Cuvânt
Ana Vaida -
Mar, 13:48
Cartea este o bucurie uriașă, iar Mirela este LUMINA!
Deputatul Robert Sighiartău: În curând, în România vom avea impozitare progresivă. S-a îndeplinit dorința lui Marcel Ciolacu
Dorel -
Mar, 09:44
Cea mai corecta forma de impozitare, este cea " unica " ... pentru toata lumea, functie de venitul...
Periscoapele de draniță. Adio. La Parva
Ion -
Lun, 20:59
Ce cântă de dimineață
Glanetașul prin Prislop?
Părvenii cu scop în viață
Au în cioareci periscop.
Deputatul Robert Sighiartău: În curând, în România vom avea impozitare progresivă. S-a îndeplinit dorința lui Marcel Ciolacu
Radu -
Lun, 16:24
Trebuie mentionat că există două sisteme de impozitare şi anume cel care utilizează cota...
Aniversări
În această zi însemnată pentru dumneavoastră, vă urăm „La mulți ani!”, domnule IOSIF GABOR, fost primar al comunei Milaş!
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii şi împliniri, în ceas aniversar, dnei JENIŢA NAIDIN, scriitor.
La mulţi ani!
Redacţia „Răsunetul...
La mulți ani, prof. ATTILA ANTAL, director adjunct al Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” Bistriţa
În zi aniversară, adresăm prof. ATTILA ANTAL, director adjunct al Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” Bistriţa, alese urări de sănătate, bucurii...