Politică
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, alături de ministrul Economiei, Florin Spătaru, şi deputatul Bogdan Ivan au efectuat o vizită la compania Comelf. |
Ministrul Economiei - Florin Marian Spătaru - se va întâlni joi, la Centrul Cultural Dacia, cu agenţii economici din Bistriţa-Năsăud, sub egida Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud. Vor fi... |
Guvernul PSD-PNL a înregistrat cel mai slab trimestru de până acum de când se implementează Planul Național de Redresare și Reziliență: zero jaloane sau ținte finalizate conform regulamentelor, se... |
|
Sub Guvernul PSD-PNL, de ceva vreme, înregistrăm doar recorduri după recorduri şi niciunul pozitiv. În 2022 am atras atenţia că sunt români care nu îşi mai permit să întâmpine sărbătorile fără griji... |
Deputatul Diana Morar a susţinut două teme importante în cadrul grupului PNL din Comisia de învăţământ al cărei membrui este, acum când au început dezbaterile în Parlament pe legile educației. |
Curse școlare gratuite pentru elevii din învățământul primar! Deputatul Robert Sighiartău a propus o inițiativă legislativă care susține accesul egal la educație și siguranța copiilor în drumul spre... |
Deputatul Diana Morar a salutat faptul că tema comasării alegerilor de anul viitor a fost adusă în discuție chiar de premierul Nicolae Ciucă. |
Preşedintele Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, deputatul Simona Bucura-Oprescu, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că în urma... |
Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor şi-a desfăşurat activitatea, timp de două zile, la Bistriţa, la invitaţia deputatului PSD BN, Bogdan... |
Deputatul Robert Sighiartău anunţă că are în pregătire o iniţiativă legislativă pentru combaterea consumului de droguri în rândul elevilor. Potrivit acestuia, ultimele studii efectuate de Agenția... |
|
Congresul OFL este, dincolo de competiții și revederi cu prieteni vechi din toată țara, un moment de resetare în viața celei mai vii organizații din cadrul Partidului Național Liberal, a transmis... |
Social-democraţii din Bistriţa s-au întâlnit joi, într-un eveniment intern ce face parte din proiectul de reconstrucţie al Organizaţiei Municipale a PSD, la Centrul Cultural Dacia. Cu acest prilej au... |
Am avut dreptate, PNL și PSD își bat joc de o țară întreagă refuzând eliminarea pensiilor speciale. Prin poziția pe care au susținut-o în această săptămână în Senat, reprezentanții acualei Puteri au... |
Deputatul PNL Bistrița-Năsăud,av. Diana Morar, consideră că în acest moment consumul de droguri în școli este o problemă din ce în ce mai gravă în România. "Putem să ne prefacem că nu există această... |
USR lansează o campanie de strângere de semnături pentru a pune presiune pe PSD și PNL să elimine pensiile speciale, pe site-ul https://stoppensiispeciale.ro/. Cu această ocazie, membrii USR vor... |
Senatorii și deputații USR au protestat, astăzi, față de menținerea sistemului de pensii speciale, prin proiectul de lege inițiat de guvernul PSD-PNL și aflat la vot, în Senat. |
USR îl cheamă pe premierul Nicolae Ciucă în Parlament pentru a explica de ce protejează pensiile speciale și vrea să pierdem banii din PNRR pentru creșe, școli, autostrăzi și căi ferate moderne,... |
Într-o postare pe pagina de facebook, PSD Bistriţa atrage atenţia că ar exista anumite probleme în ceea ce priveşte activitatea adăpostului pentru câini din Bistriţa. |
Deputatul Daniel Suciu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, reclamă, într-o postare pe pagina de facebook, decizia UEFA de a permite utilizarea hărții Ungariei Mari la meciurile echipei naționale. |
Deputatul Diana Morar, care şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedintă a Organizaţiei Femeilor Liberale, a început un periplu prin filialele din ţară. După întâlnirile cu doamnele... |
Pagini

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Comentarii
Secretarul de stat Monica Săsărman (MDLPA): Fonduri de 500 milioane lei pentru plata lucrărilor efectuate prin Programul "Anghel Saligny" și prin CNI
Remus -
Dum, 14:16
Motto:
“Îi plâng pe proşti şi proştii mă înving”.
(Ana Blandiana- Eclipsă)
Guvernul Ciolacu...
Două persoane inconștiente, la Corvinești, posibil intoxicate cu monoxid de carbon
Fam. Petrică Rațiu și Silvia -
Dum, 06:59
Vestea morții neașteptate și mult prea devreme, ne-a îndurerat mult. De acum înainte nu-i vom mai...
Andrei Marga: Planul german de pace
prof. Vasile Găurean -
Vin, 21:16
Gândul că Ucraina va da Ungariei, Poloniei, Slovaciei,,României și mai ales Rusiei, benevol,...
Grupuri de colindători din Teaca, Căianu Mic, Spermezeu şi Telciu vor reprezenta judeţul la Cluj, la festivalul organizat de Mitropolie
Je -
Vin, 17:06
Scridon nu e doctor în Teologie?
Olimpiu NUȘFELEAN: Nesimțirea nu e înjurătură
Olimmpiu N. -
Joi, 23:42
Urmăresc comentariile, n-ar trebui să intervin, dar nu pot să nu mă întreb: cînd merg la vot, pe...
Aniversări
Fie ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască har, preacucernice părinte ALEXANDRU GHERGHEL (preot Căianu Mic), iar de ziua aniversară a dvs.
Cu ocazia zilei dumneavoastră de naștere, domnule VASILE IUGA, primar al comunei Ciceu Giurgeşti, vă transmitem sincere și cordiale felicitări și...
În zi aniversară, adresăm dlui CORNEL SĂSĂRMAN, viceprimar al comunei Braniştea, alese urări de sănătate, împliniri şi mult succes în activitatea pe...
In Memoriam
Se-aud din Cer „voci îngereşti”
Şi-n inimi avem dor.