Comunicat de presă

Vot PSD-PNL pentru mafia lemnului. Proiectul „DNA-ul pădurilor”, respins în Camera Deputaților

PSD și PNL și-au arătat, încă o dată, loialitatea față de mafia pădurilor și mafia gunoaielor, respingând în plenul Camerei Deputaților proiectul USR pentru înființarea „DNA-ului pădurilor”, proiect susținut de societatea civilă și pentru care au semnat zeci de mii de români.

„Partidele la guvernare au dovedit astăzi, din nou, de partea cui sunt. În niciun caz a românilor, ci mai degrabă a infractorilor. Sistemul astăzi funcționează pentru infractori, iar PSD, PNL și AUR nu vor nicio schimbare. România are nevoie de un instrument real de luptă împotriva mafiei lemnului și mafiei gunoaielor. Nu ai cum să negi că pădurile țării sunt sistematic tăiate ilegal sau că la marginea satelor, comunelor și orașelor sunt aruncați, tot ilegal, munți de gunoaie. Nu poți să negi că România pierde zeci de miliarde de lei în fiecare an din cauza acestor mafii mereu conectate politic, iar noi pierdem ani din viață din cauza poluării”, declară deputata USR Diana Buzoianu, inițiatoare a proiectului USR.

Proiectul pentru înființarea unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de mediu, în cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost redepus de deputații USR Diana Buzoianu, Stelian Ion și Silviu Dehelean în iunie 2023, după ce Curtea Constituțională a declarat proiectul anterior ca fiind neconstituțional doar pentru că Guvernul nu a indicat sursa de finanțare.

În timp ce rapoartele de țară ale Comisiei Europene atrag atenția că România pierde aproximativ 6 miliarde euro pe an din cauza exploatării ilegale a pădurilor, foarte puține persoane ajung să răspundă în instanță pentru infracțiuni silvice. În primele 6 luni din 2023, doar 144 de infractori au fost condamnați pentru infracțiuni silvice, iar din aceștia numai 10 au primit închisoare cu executare și și-au început pedeapsa. 17 au primit doar amendă, 83 au fost condamnați la închisoare cu suspendare și 34 au fost condamnați cu amânarea executării pedepsei.

Cifrele sunt la fel de îngrijorătoare și pe anii 2022 și 2023: peste 95% dintre dosare s-au finalizat fie prin renunțare la urmărire penală, fie prin clasare.

După votul din plenul Camerei Deputaților, proiectul USR pentru înființarea „DNA-ului pădurilor” va intra în dezbaterea Senatului, Cameră decizională.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5