AUR și-a prezentat, la Bistrița, lista de candidați pentru Parlamentul European! Dragoș Hârjoabă: Să vorbim de la egal la egal cu toată Europa!

Caravana „Patrioți în Europa” a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a ajuns miercuri la Bistrița, o parte dintre candidații AUR pentru Parlamentul European vorbind în fața membrilor și simpatizanților, în zona Bisericii Evanghelice.    La Bistriţa au venit Răzvan Biro (specialist în Ştiinţe Politice, coordonator al Tineretului AUR), av. Maria Georgiana Teodorescu (lector univ. dr. la Facultatea de Drept a Universităţii „Titu Maiorescu” Bucureşti), ec. Dumitrina Mitrea. Alături de coordonatorul județean Dragoș Hârjoabă au fost senatorul Ovidiu Florean, medicul George Dumitrescu (AUR Bistrița), dar și alți membri și simpatizanți ai formațiunii. 

„Este vremea să privim demn şi să vorbim de la egal la egal cu toată Europa. O parte din candidaţii la Parlamentul European sunt aici şi-mi doresc să-i cunoaşteţi şi să vedeţi ce oameni de calitate vrem să avem în Europa, într-o Europă în care să fim respectaţi. (...) De 34 de ani, partidele care au condus România ne-au obişnuit ca acel cap plecat sabia nu-l taie. Sunt două aspecte în acest cap plecat: Se obişnuieşte să pască şi de 34 de ani asta au făcut aceste partide, au păscut, au plecat capul în faţa tuturor şi au vândut această ţară. Al doilea aspect pe care nu o să-l mai poată să facă în ţară, tot de capul plecat ţine: sabia nu-l taie, dar nici Viagra n-o să-l mai ridice vreodată. Este momentul să renunţăm la acest sistem impotent care ne-a demonstrat că suntem un stat eşuat”, a transmis coordonatorul AUR Bistriţa-Năsăud, Dragoş Hârjoabă.

             Deputatul Dan Tanasă, care se regăseşte pe lista AUR pentru alegerile pentru Parlamentul European, a avut un discurs mai virulent la adresa actualei coaliţii de guvernare şi a preşedintelui Klaus Iohannis. „Ţineţi  minte cifra zero. Zero era datoria României în 1990, astăzi datoria externă a României depăşeşte 150 miliarde euro. România nu va mai plăti niciodată datoria externă. (...) Un miliard de euro a plătit România pentru vaccinuri, vaccinuri despre care Câţu şi alţi tiriplici au spus că sunt gratis. Asta în timp ce criminalul Rafila blochează reclamele care i-ar putea ajuta pe bolnavii de cancer. Şase milioane de români au plecat din România în ultimii 34 de ani. (...) Frica, ura şi dezbinarea, aşa au condus PNL, PSD şi UDMR, România de 34 de ani! Frică, ură, dezbinare şi bani, aşa se conduce România, sunt atributele clanului mafiot, doar mafioţii conduc prin frică şi cu bani. Aşa acţionează şi PSD şi PNL, ca nişte clanuri mafiote”, a declarat deputatul Dan Tanasă, purtătorul de cuvânt al AUR.

         Parlamentarul AUR a menţionat că este singurul partid care îşi prezintă candidaţii la alegerile europarlamentare cu un an înainte, pentru ca oamenii să-i cunoască, să le poată adresa întrebări . „Este important ca oamenii să ştie cu cine votează, să nu mai voteze o siglă, să nu mai voteze clanuri mafiote, ci oameni care au realizat ceva. Vă garantez că niciun partid politic nu poate genera în momentul acesta cu asemenea oameni de calitate. Sunt peste zece profesori universitari pe lista AUR, întreprinzători, sportivi, oameni care au făcut ceva până acum în România”, a mai spus Dan Tanasă.  

Printre candidații AUR pentru alegerile europarlamemtare din 9 iunie 2024 se numără senatorul Claudiu Târziu, Mugur Mihăescu, av. Georgiana Maria Teodorescu, Ramona Ioana Bruynseel, Avram Fițiu, prof. univ. Radu Baltasiu, Peter Costea, europarlamentarul Cristian Terheș,  av. Gheorghe Pipera, Șerban Dimitrie Sturdza, sportiva Monica Iagăr.

 

Comentarii

15/11/23 14:41
Vârzobii gotcanului

Priviți, histrionul iar joacă teatru,
Pseudocynegetul de nota patru.
Omul structurii, sub aripa cloștii,
Repetă discursuri s-audă proștii.

Din Valea Vinului spre Viile Tecii,
Feriți-vă oameni, feriți-vă specii
De vânătorul șmecher cu pușcă,
Ce vă consideră biată plevușcă.

Prin plaiuri de vânătoare intacte,
Someșul spumegă pe cataracte.
Râul năvalnic se zbate-n prislop
Și-l cară la vale în luntre de plop.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5