PNL: S-ar putea să avem primari aleşi cu numai 15% sau 20% din voturi

Comunicat de presă

În legătură cu adoptarea de către Camera Deputaţilor a propunerii legislative prin care primarii urmează să fie aleşi într-un singur tur de scrutin, Partidul Naţional Liberal precizează:

Adoptarea acestei prevederi va afecta profund reprezentativitatea şi legitimitatea primarilor, care sunt cei mai importanţi exponenţi ai comunităţilor locale. PNL consideră că în acest mod se anulează însuşi principiul care stă la baza funcţionării democraţiei, şi anume cel al majorităţii.

Suntem profund îngrijoraţi de deficitul democratic creat prin faptul că, în temeiul noii legislaţii, s-ar putea să avem primari aleşi cu numai 15% sau 20% din voturi, în timp ce o proporţie semnificativă a comunităţii riscă să rămână fără reprezentare.

PNL apreciază că România nu poate deveni o democraţie cu adevărat consolidată atât timp cât persistă practica modificării legislaţiei electorale în funcţie de calculele şi interesele puterii. Este inadmisibil ca de fiecare dată regulile jocului să fie schimbate în aşa fel încât să servească intereselor unui anumit partid politic.

Confruntat cu perspectiva tot mai apropiată a pierderii puterii, PDL încearcă să folosească artificii administrative şi modificări legislative în speranţa că îşi va putea stopa declinul electoral şi că îşi va mai salva din procentele pierdute. Acesta este, de fapt, sensul demersului de modificare a manierei de alegere a primarilor. Din acelaşi registru face parte şi introducerea votului prin corespondenţă, prin care domnul Baconschi încearcă să aducă PDL 1 milion de voturi.

În opinia noastră, indiferent câte asemenea schimbări legislative şi chiar derapaje democratice va încerca, PDL va fi sancţionat de către electorat pentru haosul în care a aruncat România în ultimii doi ani şi se va îndrepta spre deznodământul de care se teme cel mai mult: eşecul în alegeri şi pierderea puterii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5