PETICE ...

Precum se cunoaşte, „Arcade 24” - adică locaţia în care plasticienii bistriţeni încîntă publicul cu ale lor cromatici, ca şi ale confraţilor din ţară şi lume dealtfel - a fost gazda unei ample expoziţii de fotografii. Conform organizatorilor, printre care şi Filiala judeţeană Bistriţa-Năsăud a Asociaţiei de prietenie România-China, această manifestare culturală a avut, chiar de la vernisaj, un succes cu totul aparte. Care prin aflux de public va rămîne şi după ceasul redactării acestor notaţii destul de reverberantă în memorie, chiar în pofida aspectului că s-a „bucurat” de o promovare mediatică de circumstanţă.

În fine, nu despre gusturi sau gesturi vom discuta în ce va curge mai la vale, chit că am putea s-o facem, cu suficientă pertinenţă. Ci ne vom opri asupra celor peste 90 de instantanee surprinse de fotografi cu simţ artistic, care, cu ochi ager şi sensibilitate pentru semnificaţie, au oferit, pe simeze, doar petice din cotidianul unei ţări ce nu mai visează şi năzuieşte, ci demonstrează şi dovedeşte, iar şi iar, unei întregi lumi, că se situează, cu sincopele de rigoare, de peste cinci milenii, în topul marilor civilizaţii.

Mai subliniem că, de la momentele în care declicul digitalului, transpunerea pe hîrtie sensibilă şi declanşarea intineratului expoziţional, a trecut un interval de timp nu foarte lung. Însă suficient, pentru a face constatarea că, această mare naţiune asiatică a împlinit cel puţin două salturi de adevărat uriaş. Adică: a trecut pe poziţia secundă în ierarhia celor mai puternice forţe economice ale mapamondului, respectiv, este, cel puţin după a noastră ştiinţă, unicul perimetru statal în care, criza financiar-economică globală a fost pusă între paranteze şi nu are nici un puseu dramatic de manifestare. Iar aceasta în condiţiile în care, de cam multişoare decenii, Republica Populară Chineză nu a fost detronată de pe prima poziţie a necesităţii de a hrăni circa o treime dintre locuitorii întregii planete albastre. Bineînţeles, nu cu răbdări prăjite ori cu foaie verde laba gîştii. Ca urmare, iată un alt motiv pentru care vorbim doar de secvenţe, despre decupaje deosebit de puţine numeric, dintru-un tot, ce nu are cum fi cuprins, chiar dacă toţi sateliţii de pe orbitele terestre, n-ar fi avut altă treabă decît a ilustra o dezvoltare cu totul excepţională, în care, miracolul japonej a fost şi s-a dus, iar cel yankeu îşi mai menţine bruma aurei, tocmai pe seama salvatorului credit chitai.

Sigur că întrebarea ce se cere pusă este: explicaţia în ce constă?, dincolo de mentalităţi, clasă, rasă, orînduire socială. Şi tocmai pentru că nu ne erijăm în a toate ştiutori şi a toate cunoscători, o să ne referim doar la un singur aspect. Anume că, aceşti comunişti chinezi, cel puţin din deceniul cinci al trecutului veac şi pînă la zi, au avut CONDUCĂTORI, nu TUFE de Veneţia!

Şi o să venim cu un exemplu care, pentru „ai noştri, ca brazii” precum şi pentru purtătorii de gîtlegău gen „baterflai” o să fie catalogat drept „anacronic”. Ei fiind, drăguliţă Doamne, „arbitrii eleganţei şi modernităţii” mileniului trei. Iar exemplul constă în faptul că: nici în perioada de maximă glorie, de „putere discreţionară”, de „locatar pe viaţă în tronul de aur al lui Zeus”, conducătorul roşu al celor mai iluştrii confecţioneri ai mătăsii, busolei, hîrtiei, prafului de puşcă – şi la Mao-tze-dung facem referire – n-a renunţat la halatul său de casă. Din molton proletar. La trecerea proprietarului în nefiinţă, acest vesmînt al său, număra exact 37 de petice. Ce nu putea avea un asemenea conducător de oameni?! Şi totuşi ...

Nu dorim să facem nici un fel de paralelă. Nu dorim nici să comentăm faptul că în momentul de faţă China ar dispune de 67 de miliardari în dolari. Nu susţinem că sărăcia ar fi o virtute şi bogăţia, mai cu seamă cea spirituală, o plagă ori pelagră. Dar, iată, fiecare sac, cu peticele lui, atunci cînd ai conducători autentici, nu ne oameni, ci şoareci, atunci cînd nu torci, urzeşti şi ţeşi, ci destrami. Şi pentru că suntem în zona în care au fost plămădite primele textile neţesute autohtone, nu mai spunem decît: E vremea reabilitării „Netex”-ului, ca şi ale altor citadele sfărîmate. Că pînă şi firele de tort ale bardului hordouan au fost păpate şi prăduite, iar vîrtelniţe care să toarcă din paie, fir de aur, e mult prea demult doar o frumoasă poveste ...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5