CREŞTEREA NIVELULUI DE ... VAI

Am urmărit cu un oarecare interes manifestările desfăşurate cu prilejul „Zilei muncii decente”. Şi, cel puţin la nivelul manifestărilor din Capitală, ele, adică: fluierele, trîmbiţele, tobele, ba chiar şi lozincile ori eşarfele, n-au depăşit, nici la capitolul decibeli şi nici în lungime, în suprafaţă portantă ori conţinut, limitele bunei chibzuinţe. Cu toate că, în opinia unor cugete mai dure, după o prea lungă agonie, sindicatele ar fi trebuit să-şi arate mult mai vîrtos, atît glasurile, cît şi muşchii. Evident că, doar pe cei ai gîtului, pentru că, doar aceştia sunt mai slobozi în libertatea de nouă sorginte democritică. Ca urmare „democraţia” n-a fost în nici un mod ultragiată, iar la spartul tîrgului, evident, doar pe ritmuri poporane, s-a mai pus şi de-o „roată-roată nu fiţi hoţi” chiar mai anemică decît un cin călugăresc, iar protestatarii s-au întors pe la olatele lor, cu satisfacţia că, toamna încă-i doamnă, atît la capitolul peisagistic, cît şi la cel al temperaturilor rămase la stadiul precedentului anotimp. Poate că, la calm, a avut o anume contribuţie şi oboseala drumului din toată roza vînturilor, dar şi faptul că încriminaţii nu şi-au arătat mutrele, iar distanţa dintre „bină” şi sălile de spectacole guvrnamentale, suficient de mare, pentru putinţa împlinirii zicalei cu, glasul asinilor şi bolţile cereşti. Să fi fost cele văzute şi auzite doar zumzetul dinaintea furtunii?

Dacă este să ne luăm după spusele liderilor sindicalişti, cam aşa stau lucrurile. Pentru că Executivul s-a declarat dispus în continuare la dialog, chiar dacă cel din urmă e în formula „jumătate de om pe jumătate de iepure şchiop”. Dar se cheamă că, şi unii, şi ceilalţi au înţeles starea de fapt şi au bifat la capitolul avanscenă. Cum ar veni: nemulţumiţii au făcut încălzirea, iar decidenţii aceaşi operaţie în contul spălării putinei. Tocmai pentru că, şi o parte, şi cealaltă şi-au dat perfect de bine seama că, pînă la sărirea de pîrleaz din decembrie, absolut tot ce se va întîmpla e un provizorat, dominat de gargara cu pioneze. Ca atare în faţa Palatului Victoria nu s-a consumat o bătălie, ci doar o vînzoleală pentru un armistiţiu, în vreme ce, adevărata ciomăgeală s-a dovedit consistentă sub cupola Parlamentului. Doar acolo a fost un autentic ... vaier muieratic.

Nu ne vom ocupa, cel puţin deocamdată, decît de primul aspect. Pentru că, numai astăzi nu-i mîine. Iar dacă încremenirea nu-i posibilă, atunci e de băgat seamă că, în timp ce prin alte părţi de continent, neajunsurile pricinuite de criză au început aplatizarea, la noi, procesul de săritură în adîncimea ei, deabia de-acum îşi ia avînt. Tocmai din pricină că, precum o culme a cinismului, nici guvernanţii, nici prezidenţiabilii, nici bancherii naţionali, nu au catadixit să „pună botul” la îngrădire acesteia. Chipurile, din pricină că, este un produs de import, un duşman aterizat, care nu poate fi eliminat dintre fruntarii decît cu lamentări de genul: „rugăm respectos retragerea”. Iar dacă zice - „nu şi nu” - n-ai ce-i face. Stai ca boul pe coadă şi aştepţi la poarta nouă, pînă cînd ţi se va deschide. Fatalism de cea mai imbecilă speţă, mai dihai decît, para mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă.

Se bat tinerii „spahii şi ieniceri” turci cu FMI şi BM de se cutremură bolţile de la Catedrala Sfînta Sofia, iar pe Dîmboviţa nu s-a băgat de seamă că, nu cu împrumuturi se drege şandramaua şi nici cu numărat de urechi se prinde iepurele. Iar în loc de „prin noi înşine” , într-un context în care, toţi, dar absolut toţi, l-au agreat pe „scapă cine poate produce” iresponsabilii noştrii l-au strîns în braţe pe „lasă-mă să te las”. Şi la aspectul economic facem referire. În cretina închipuire că, a lua şi a nu pune, e un perpetum mobile alimentat cu energia pieţii. Mai mult. S-a mers atît de departe cu tîmpenia anatemizării bugetivore încît întregi categorii profesionale sunt veşnicite ca batalioane parazitare. S-a ajuns astfel la o demolare atît de profundă a eşafodajului social încît, asemenea fenomen să fie încartiruit în noţiunea de progres. Aşa se şi explică de ce, la noi e ca la nimeni, iar în „selectul” club al UE, absolut nimeni, nu mai dă pe decidenţii noştrii actuali, măcar o ceapă degerată.

Sigur că interesează deosebit de puţin, ba chiar deloc, dacă politica românească la zi mai beneficiază de un oarecare blazon. În schimb nu va fi deloc lesnicios, mintenaş, în sezonul alb şi glacial, să se înlocuiască scăderea nivelului de trai, cu creşterea celui de ... vai. Şi deabia atunci se va putea constata cum e cu statul cu piciarele în apa rece. Nici o grijă. Vin ele şi taxele. Inclusiv cele pe prostie şi „dolce farniente”. Păcatul este că le vor plăti doar cei mulţi şi amărîţi, pentru că la TVA se va umbla.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5