Pe urmele sfinţilor

Mucenica Paraschevi şi izvorul vindecător

        Pe valea râului Pinion, într-un peisaj de o frumuseţe covârşitoare, pelerinii se închină la Izvorul şi Biserica Sfintei Mucenice Paraskevi. Vorbim despre o altă mucenică, nu de Sfânta Parascheva, ale cărei moaşte sunt la Iaşi. Legenda spune că Paraskevi era o fată foarte frumoasă, care şi-a închinat viaţa Domnului. Liniştea i-a fost tulburată, însă, de un tânăr foarte bogat şi influent în zonă, care s-a îndrăgostit de ea. Pentru că fata nu dorea să renunţe la cele sfinte şi să se mărite cu el, tânărul a început să facă presiuni asupra localnicilor. Ca să-i protejeze şi să le curme suferinţa, Paraschevi s-a întâlnit cu pretendentul ei şi l-a întrebat ce anume îi place atât de mult la ea.

„Ochii”, a răspuns îndrăgostitul. „Bine, o să-i ai”, i-a promis fata. Apoi şi-a scos ochii, i‑a pus pe o tavă şi i-a dăruit tânărului. Localnicii au apreciat jertfa ei şi de atunci o cinstesc ca pe o sfântă. În biserica din peşteră oamenii vin să se roage la sfânta care-I binecuvintează. Aplecat, fiind cu faţa aproape de pământ, cu gândul la Dumnezeu, pătrund prin peştera minusculă, pentru a ajunge la izvorul făcător de minuni. De aici am luat apa care vindecă ochii, cu gândul la toţi ce dragi. Moment de înaltă trăire sufletească pe care nu le putem reda în cuvinte.

Mănăstirea Sfântului Dionisie, simbol ale Ortodoxiei Ecumenice

        O altă mănăstire vizitată a fost cea a Sfântului Dionisie. Se presupune că sihăstriile, pe Muntele Olimp, au început cam prin veacul al VII-lea, în plină perioadă bizantină. Biserica veche din Litochoro era deja foarte veche pe vremea când Sfântul Dionisie din Olimp hălăduia pe pământ, în secolul al XV-lea. Născut într-o mică localitate din Grecia, Dionisie s-a călugărit de tânăr, în comunitatea monastică de la Megalo Meteoron (Marea Meteoră). De acolo, a primit binecuvântarea de a pleca în pelerinaj la Ierusalim şi apoi la Sfântul Munte. În Athos, ajunge stareţ al Mănăstirii Filoteu. În vremea aceea – anul 1492 – în mănăstire se aflau mai mulţi călugări bulgari, care nu priveau cu ochi buni stăreţia unui grec, aşa că într-o noapte au încercat să îl omoare. Sfântul Dionisie scăpă atunci fugind şi îşi găsi refugiul pe Muntele Olimp. Erau ani dificili pentru partea aceea de lume, iar călugărul, asemeni altor oameni sfinţi din Grecia, s-a implicat în lupta de rezistenţă împotriva otomanilor.

De altfel, unul dintre motivele sanctificării sale a fost chiar faptul că se numără printre „campionii creştinătăţii“. A înfiinţat o mănăstire în Pelion, la Zagora, şi alta pe Olimp, în defileul râului Enippeas, la altitudinea de 1.000 m. Lui i se datorează, de asemenea, construirea a două biserici situate pe piscuri: Sfântul Prooroc Ilie şi Schimbarea la Faţă. După ce a pus la punct viaţa de obşte, la mănăstirea de pe Olimp (caracterizată, după legendă, prin faptul că era înconjurată de chiparoşi înalţi), sfântul s-a retras nu departe, în munte, într-o peşteră. Acolo a construit, ca loc de rugăciune, o altă biserică, despre care se crede că este cea mai mică din Grecia (are loc să se închine doar un singur credincios), chiar sub bolta de piatră.

Vechea mănăstire a rezistat pe picioarele ei până în timpul celui de-al doilea război mondial, când naziştii aveau să o bombardeze, deoarece găzduia rezistenţa greacă din munţi. Atunci, călugării s-au mutat într-un loc situat la câţiva kilometri distanţă, într-un metoc al mănăstirii, loc unde şi astăzi vieţuiesc monahii, urmând tipicul impus de Sfântul Dionisie. Pădurile care acoperă coasta dinspre Marea Egee a Muntelui Olimp sunt pline de dafini şi de chiparoşi. Nu e de mirare, deci, să întâlneşti şi în curtea mănăstirii aceşti arbori cu rezonanţă mistică. Chiparosul este considerat un arbore sfânt, căci din lemnul său era făcută şi crucea pe care a fost răstignit Iisus; laurii vin încă mai de demult, în timp, cu aura lor de legendă.

La Mănăstirea Sfântului Dionisie de pe Olimp am întâlnit laolaltă cei doi arbori-simbol, ocrotind, dimpreună cu moaştele sfântului – o raclă frumos împodobită păstrează mâna mumificată a acestuia – oamenii şi locurile. Pentru Sfântul Dionisie al Olimpului, Dumnezeu era bucuria lui deplină, plăcerea duhovnicească şi ocrotirea în timpul nevoinţelor ascetice din Grădina Maicii Domnului. Nepurtând grijă de hrana trupească, el se hrănea numai cu castane sălbatice. Dar mult Milostivul şi Purtătorul de grijă Dumnezeu, ca să-Şi arate nesfârşita grijă şi apărare pentru cei ce-i sunt prieteni şi slujitori, într-o sâmbătă dinaintea Postului Mare a îngăduit ca un monah din Mănăstirea Zografu să-i spună: “ Sfinte părinte, iată vine Postul Mare.

Ia această hrană, ca să-ţi mângâi un pic trupul slab şi dă mulţumire lui Dumnezeu, Care dă din belşug şi mulţumeşte lumea întreagă cu dragostea Lui”. Apoi a dispărut, cu toate că sfântul l-a rugat să stea şi să împartă hrana cu el. Sfântul era uimit că peştele adus de monahul necunoscut era încă în viaţă şi brânza era atât de proaspătă încât curgea zer din ea, şi L-a lăudat pe Dumnezeu, Purtătorul de grijă. Pilde pentru viaţa vie.