DUMINICA A 6 – A DUPĂ PAŞTI (a Orbului din naştere)

Ochii

Din cele relatate de Sfintele Scripturi ca şi din cele ce observăm în viaţa de toate zilele constatăm că ochii noştri au două roluri: unul individual şi altul social.
Ochii ne pun în legătură cu lumea înconjurătoare. Ei ne ajută să cunoaştem, să apreciem şi să ne orientăm în mediul în care trăim. De aceea spune Sfânta Scriptură că „Ochiul tău este luminătorul trupului” (Luca 11,34), adică prin el intră lumina în fiinţa noastră. El ne ajută să ne câştigăm anumite deprinderi, să ne perfecţionăm fiinţa şi să ne putem bucura de viaţă.
Ochiul care vede holdele de grâu ce se leagănă în bătaia vântului ca valurile unei mări de aur, umple sufletul de bucurie şi-l face pe om optimist. Ochiul care vede o fiinţă iubită îl înseninează pe privitor. Cei trei Apostoli, care au văzut cu ochii lor schimbarea la faţă a Domnului, s-au bucurat mult. Şi tot de mare bucurie s-au umplut şi cei ce L-au văzut înviat.
Dar ochii văd, de multe ori, şi lucruri care par a nu avea nici o importanţă. Şi totuşi, la o privire mai atentă, ochii observă şi în acestea un anumit sens. Spre exemplu stelele cerului, deşi ar putea părea lucruri banale, obişnuite, ochiul credinciosului vede în ele măreţia operei lui Dumnezeu. Mântuitorul atrage atenţia că ochiul creştin poate descifra purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de creaturile Sale: „Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte…” (Matei 6,26 – 29). Făcând însă abstracţie de aceste învăţături religioase, cine nu ştie ce rol recreativ şi câtă dragoste de viaţă nu ne dau coloritul florilor sau orice alt peisaj încântător…
Ochii ne ajută să cunoaştem şi semnele vremii. Privind cerul dimineţii, ne putem a seama de starea vremii de peste zi: „Iar dimineaţa ziceţi: Cerul este roşu-posomorât, aşa că azi va fi furtună” (Matei 16,3); de aici şi zicala că „ziua bună se cunoaşte de dimineaţă”.
Fiind organe atât de preţioase, nu este de mirare că oamenii dau ochilor o îngrijire aparte, deosebită. Aşa se face că Mântuitorul a redat vederea celor orbi (Matei 20,30 – 34).
Dar ochii pot nu numai să înalţe viaţa ci şi să o distrugă. Ochii lacomi, ochii vicleni, ochii plini de ură, duc pe om la pieire. De aceea zice Domnul: „Iar dacă ochiul tău cel drept îţi devine piatră de poticnire (te îndeamnă sau te predispune la păcat), scoate-l şi aruncă-l de la tine” (Matei 5,29), adică leapădă-te de păcatele ce ţi le cauzează ochiul, chiar dacă acest lucru ar fi tot atât de dureros ca şi scoaterea lui.
*
După cum spuneam la început, ochii nu au numai un rol individual, ci şi unul social, de a stabili legătura dintre individ şi semenii săi, de a influenţa prin privirea lor pe cei din jur. Ochii arată ce zace în sufletul omului, arată ce simte şi ce gândeşte cineva. Ei sunt oglinda sufletului. Şi când sufletul nostru este pornit spre a face bine sau rău cuiva, spre a ajuta sau a dăuna, ochii reflectă această stare şi astfel, prin ei, intrăm în legătură cu semenii, spre binele sau spre răul lor.
Să ne gândim câtă uşurare prilejuiesc unui bolnav privirile sincere şi iubitoare ale celor apropiaţi: ale familiei, ale unui prieten sau cunoscut, ale doctorului sau asistentei; ori câtă încurajare dau unui candidat la examen privirile binevoitoare ale profesorului examinator. Şi dimpotrivă, câtă descurajare, câtă frică, câtă ură, pot produce ochii celor ce sunt porniţi spre a face rău semenilor lor.
Iată deci că prin ochi putem influenţa în bine sau în rău pe aproapele nostru. Prin ochi putem construi sau dărâma prietenii, putem contribui la unitatea sau destrămarea vieţii sociale.
Domnul nostru Iisus Hristos, trăind ca om între oameni, desigur că şi ochii Lui au avut un rol în raporturile cu cei pe care i-a întâlnit. Din Sfintele Evanghelii aflăm că ochii Mântuitorului exprimau uneori compătimirea şi încurajarea pentru cei în suferinţă. Bolnavii pe care i-a privit au dobândit nu numai curaj în suferinţă, ci şi sănătate, iar între ei şi Domnul s-au stabilit legături de sinceră iubire. Când a stat de vorbă cu nişte copii, ochii Domnului au exprimat multă bucurie, de care s-au făcut părtaşi apoi şi aceia. Însă, când a privit frumuseţile Ierusalimului ce aveau să dispară curând (Matei 24,2) sau când l-a privit pe Petru care ştia că se va lepăda de El, ochii lui au fost trişti, iar cei din jur nu au rămas insensibili în faţa acestei priviri. Când a mustrat pe farisei pentru făţărnicia lor sau când a izgonit din templu pe cei ce-l profanau prin negustorie, ochii lui au fost încruntaţi iar fariseii şi negustorii au înţeles dojana ce li se adresa.
Sufletul Domnului fiind bun, toate aceste expresii ale ochilor Săi sunt pline de bunătate şi ele, deşi diferă după împrejurări, totuşi – fiecare în felul ei – este îndreptată spre binele oamenilor, spre încurajarea celor buni, spre mângâierea celor în suferinţă, spre îndreptarea celor răi, etc.
Dar ochii Mântuitorului n-au privit şi nu şi-au manifestat expresia numai faţă de contemporanii Săi ci, Dumnezeu fiind, ei privesc şi-şi manifestă expresia şi după înălţarea la cer, până la sfârşitul veacurilor. „Căci ochii Domnului văd oriunde, peste tot pământul…” (2 Paralipomena 16,9); şi „Pretutindeni ochii Domnului
îi cuprind şi pe cei răi, şi pe cei buni” (Proverbe 15,3). Însă sunt aprobatori numai „spre cei ce se tem de Dânsul, spre cei ce în mila Lui nădăjduiesc” (Psalmul 32,18), „peste cei drepţi” (1 Petru 3,12), spre cei ce iau pe Domnul Hristos ca model de viaţă şi folosesc privirile lor pentru binele semenilor.
*
Să ne străduim să facem parte din rândul acestora şi nu dintre acei pe care Domnul i-a mustrat pentru egoismul lor, fiindcă se gândeau numai la interesele proprii; nu între aceia despre care a zis „că ei văd fără sa vadă şi aud fără să audă şi nici să înţeleagă” (Matei 13,13).

Preot George Marica

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5