Îngerii, păzitorii vieţii noastre

“Înger de pace, credincios, îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, la Domnul să cerem”. Acestea sunt cuvintele prin care împreună cu slujitorii sfintelor altare ne rugăm în biserică, în fiecare zi la slujbele de seară, de noapte sau de zi, ca să ne dea ocrotitor sigur în străbaterea vieţii noastre pământeşti. Iar preadulcea rugăciune a fragedei noastre copilării: “Înger, îngeraşul meu,/ Ce mi te-a dat Dumnezeu/ Totdeauna fii cu mine/ Şi mă-nvaţă să fac bine/ Eu sunt mic, Tu fă-mă mare,/ Eu sunt slab, Tu fă-mă tare./ În tot locul mă-nsoţeşte/ Şi de rele mă fereşte”, mângâie nostalgic inimile noastre zbârcite de ani şi întinări, în clipele în care împreunăm cu pietate spre închinare degetuţele copiilor, nepoţilor sau strănepoţilor noştri şi-i deprindem cu rostirea celei mai suave rugăciuni.

Păzitorul acesta pe care îl cerem lui Dumnezeu să ocrotească şi să îndrepteze calea vieţii noastre, face parte din marea oştire a îngerilor care pururi preamăresc pe Dumnezeu şi-I împlinesc voia în opera de mântuire.

Îngerii, împreună cu sfinţii cei din veac bineplăcuţi lui Dumnezeu, cu care sălăşluiesc în ceruri, şi împreună cu toţi creştinii care trăiesc pe pământ ori au răposat întru dreapta credinţă, alcătuiesc comunitatea de trăire spirituală – Biserica.

După învăţătura Bisericii, lumea este văzută şi nevăzută, aşa cum mărturisim în Crez, în care ne mărturisim credinţa în Dumnezeu-Tatăl “…făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute”. Sfântul Apostol Pavel spune: “…pentru că-ntru El au fost zidire toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, fie Tronuri, fie Domnii, fie Începătorii, fie Stăpânii. Toate prin El şi pentru El s-au zidit…” (Coloseni 1,16). Iar în cartea lui Neemia (sau A doua carte a lui Ezdra) citim: “Numai Tu eşti Domn;/ Tu ai făcut cerul şi cerul cerurilor/ şi toată statornicia lor,/ pământu’ntreg cu toate ale lui/ şi mările cu toate ale lor,/ Tu pe toate le chemi la viaţă/ Ţie Ţi se’nchină oştirile cerului”. (Neem. 9,6).

Îngerii sunt fiinţe spirituale, nevăzute create de Dumnezeu ca şi cealaltă lume.

Întreaga Sfântă Scriptură este plină de texte care ne arată atât originea şi existenţa lor, cât şi numele şi servirea lor. Eu sunt duhuri create şi energii fără de moarte, slujitori ai lui Dumnezeu şi îndrumători spirituali ai credincioşilor. Iată cum citim în Psalmi: “Binecuvântaţi pe Domnul, voi, toţi îngerii Lui,/ cei puternici în tărie, care-I pliniţi cuvântul/ şi auziţi glasul cuvintelor Lui” (Psalmul 102,20). Patria lor este cerul iar înfăţişarea lor este ca para focului sau, după cum ne spune Sfântul Evanghelist Matei, “Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul, iar Îmbrăcămintea lui albă ca zăpada” (Matei 28,3).

Mulţimea îngerilor lui Dumnezeu este nemăsurat de mare, căci “cine poate să numere oştile Sale”, iar Sfântul Ioan, în Apocalipsă, spune: “Şi-am văzut şi-am auzit glas de îngeri mulţi, de jur-împrejurul tronului, şi-al Fiinţelor şi-al Bătrânilor; şi numărul lor era miriade de miriade şi mii de mii…” (Apocalipsa 5,1).

Ceea ce trebuie să reţinem pe scurt din învăţătura Bisericii este că îngerii sunt fiinţe reale, personale, imateriale şi nemuritoare, mai prejos de Dumnezeu şi trimişi pentru paza şi ocrotirea celor de pe pământ. Îngerul păzitor este dăruit de Dumnezeu fiecărui creştin la botez ca să-l păzească în toată viaţa şi să-I călăuzească paşii spre cer. Învăţătura aceasta se bazează pe descoperirea ce ni s-a dat în Sfânta Scriptură.

Vorbind de preţuirea pe care trebuie s-o acordăm deopotrivă tuturor semenilor şi de respectul ce-l datorăm, fiecăruia, Mântuitorul Hristos spune: “Luaţi seama să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceşti mici; că vă spun Eu vouă că îngerii lor în ceruri pururi văd faţa Tatălui Meu Care este în ceruri…” (Matei 18, 10). Iar Sfântul Apostol Pavel vorbind despre îngeri spune: “Oare nu sunt toţi duhuri menite să slujească, trimise spre slujire de dragul celor ce trebuie să moştenească mântuirea?” (Evrei 1,14). De asemenea psalmistul precizează: “Că îngerilor Săi le va porunci pentru tine/ ca să te păzească în toate căile tale…” (Psalmul 90, 11).

Nenumărate locuri ale Sfintei Scripturi ne relatează cum îngerii s-au arătat credincioşilor bineplăcuţi lui Dumnezeu.

Patriarhul Iacob i-a binecuvântat pe copiii săi în numele îngerului care l-a ocrotit; iar drepţii Vechiului Testament sunt vizitaţi, apăraţi şi ocrotiţi de îngerii Domnului, după cuvântul Lui: “Iată Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei tale”. Tobie este ajutat şi ferit de primejdii şi necazuri de îngerul Rafail, care în chip de om îl însoţeşte multe săptămâni. Iar în Noul Testament, la începutul predicării, Apostolii sunt scoşi din temniţă de un înger al Domnului care peste noapte le-a deschis porţile temniţei şi le-a zis: “Mergeţi şi staţi drept şi grăiţi-I poporului în templu toate cuvintele Vieţii acesteia” (Faptele Apostolilor 5,19-20). De asemenea, Sfântul Apostol Petru a fost scos din închisoare de un înger în acelaşi chip minunat. Întărit în credinţă după tulburarea provocată de această minune, Apostolul mărturiseşte: “…Acum cu adevărat ştiu că Domnul l-a trimis pe îngerul Său şi m-a scăpat de mâna lui Irod şi din toate câte aştepta poporul Iudeilor” (Faptele Apostolilor 12,11).

De asemenea, amintinndu-ne de slujirea pe care îngerii o închină persoanei Mântuitorului, îi găsim prezenţi la vestirea naşterii sale.

Arhanghelul Gavriil anunţă pe Fecioara Maria căva naşte prunc care “va fi mare şi Fiul Celui-Preaînalt se va chema” (Luca 1,26-38). La Naşterea Mântuitorului un înger al Domnului binevesteşte păstorilor bucuria cea mare, apoi aceştia, văd împreună cu îngerul mulţime de oaste cerească cinstind şi lăudând pe Dumnezeu (Luca 2,9-15). După puţine zile, Iosif este înştiinţat în vis de îngerul Domnului: “…ia Pruncul şi pe maica Sa şi fugi în Egipt…”, iar după “…moartea lui Irod…”, acelaşi înger îi spune să se înapoieze în ţara sa (Matei 2, 13-21). După ispitirea Domnului în pustie “…îngerii s-au apropiat de El şi-I slujeau” (Matei 4,11). În ajunul morţii pe cruce, în grădina Ghetsimani, când Domnul s-a rugat până ce asud cu sudori de sânge, “…un înger din cer I s-a arătat şi-L întărea” (Luca 22,43). Mironosiţele află de la “…îngerul Domnului”,care şedea deasupra pietrei prăvălite de pe mormânt că “…Iisus Cel răstignit… S’a sculat precum a zis” (Matei 28,2 – 6). Iar la înălţarea Domnului, doi îngeri mângâie şi îmbărbătează pe Apostoli, spunându-le: “Acest Iisus, care S-a înălţat de la voi la cer, aşa va şi veni, cum L-aţi văzut voi mergând la cer” (Faptele Apostolilor 1,10-11).

Lucrarea îngerilor este neîntreruptă, se manifestă în chip diferit şi poate fi simţită de fiecare credincios.

Sunt atâtea mărturisiri din partea creştinilor care îndreptându-şi gândul spre îngerul păzitor, în ezitare au fost îndemnaţi să facă o faptă bună, în deznădejde au fost întăriţi, în supărare şi în necaz au fost mângâiaţi şi încurajaţi. Tot ce este în noi bun, curat, luminat, orice gând frumos, orice mişcare bună a inimii, rugăciunea, pocăinţa, faptele bune, toate acestea se nasc în noi şi se înfăptuiesc din îndemnul îngerului (Mitropolit Nicolae Krutiţki, Cuvântări bisericeşti, vol.II, Bucureşti, 1950, p. 44). Îngerul păzitor apără, ferestre de rău şi ocroteşte, iubeşte, sfătuieşte şi îndreptează. Dar pentru a putea simţi lucrarea folositoare a îngerului păzitor, se cere din partea noastră să fim totdeauna treji şi aplecaţi spre cele duhovniceşti. Înrâurirea binefăcătoare a îngerului păzitor nu este simţită de cei nepăsători, de cei ce nu-şi aţintesc ochii sufletului cu încordare către sferele cereşti şi nu-i imploră ajutorul.

Frumoasă înălţare şi plină de folos pentru suflet este rugăciunea către îngerul păzitor: “Îngerul lui Hristos, păzitorul meu cel sfânt, acoperitorul sufletului şi al trupului meu, iartă-mi toate câte am greşit în ziua de astăzi şi mă izbăveşte de toată viclenia vrăjmaşului meu cel potrivnic, ca să nu mânii cu niciun păcat pe Dumnezeul meu. Roagă-te pentru mine păcătosul şi nevrednicul, ca să mă arăt vrednic bunătăţii şi milei Preasfintei Treimi şi Maicii Domnului meu Iisus Hristos şi tuturor sfinţilor săi”.

Acum să încercăm să căutăm care sunt căile prin care putem intra în legătură cu îngerul nostru păzitor. Prima şi cea mai aleasă este îndreptarea cugetului spre preocupări duhovniceşti, dorinţa sinceră de a auzi glasul îngerului nostru.

Depărtarea noastră de tot ce este păcătos şi necurat şi trăirea unei vieţi în curăţie asemănătoare vieţii îngereşti este încă o potecă luminoasă prin care ne apropiem de îngerul nostru, pe care ni l-a făgăduit fiecăruia Dumnezeu: “Iată, Eu îl trimit pe îngerul Meu Înaintea feţei tale, ca să te păzească pe cale, să te ducă în ţara pe care ţi-am gătit-o. Ia aminte asupră-ţi şi ascultă de el şi să nu-i fi necredincios; că nu te va cruţa, fiindcă numele Meu este deasupră-i” (Ieşirea 23,20-21).

Mijlocul cel mai preţios prin care ne punem în legătură cu lumea spirituală, cu îngerul păzitor este, fără îndoială, conştiinţa noastră, cugetul nostru. Martor credincios al tuturor faptelor şi tuturor gânduriloe, glasul conştiinşţei ne va da putinţa ne va da putinţa să deosebim binele de rău. Tot acest glas, călăuză fără greş, aprobă faptele noastre cele bune şi condamnă păcatul şi urmările lui. Păstrează trează a conştiinţei, curăţia sufletească, făptuirea binelui, ne procură o adâncă mulţumire şi de bucurie duhovnicească şi ne apropie de îngerul păzitor. Dimpotrivă, săvârşirea păcatului ne umple sufletul de amărăciune, tristeţe şi întunecare sufletească, depărtează de la noi ajutorul de sus.

Şi cel mai păcătos dacă se căieşte cu adevărat de păcatul ce a săvârşit şi se întoarce către căile Domnului, este primit din nou în starea harului şi îngerii se bucură în ceruri de întoarcerea celui rătăcit.

Însuşirea caracteristică a îngerilor este bucuria, seninătatea, lumina, strălucirea. Se bucură îngerii în ceruri văzând pururi faţa lui Dumnezeu, se bucură de revenirea în sânul Bisericii a celui pierdut, se bucură de rămânerea şi trăirea în har a tuturor pământenilor ocrotiţi de ei. De aceea, să stăruim neîncetat şi să cerem în rugăciunile noastre, “Înger de pace, credincios, îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre”.

Tendinţa permanentă a oricărui creştin, care “este puţin mai prejos de cât îngerii”, trebuie să fie ajungerea întru asemănare cu viaţa îngerilor: viaţă de trăire în lumină şi curăţie, în slujire şi ascultare, în veghe şi ajutoare, în iubire şi devotament, în deplină pace şi desăvârşită armonie.

“Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire”, este cântul cel mai sublim care a fost auzit vreodată de pământeni – este cântul îngerilor. În corul acela a cântat şi îngerul meu şi al tău şi al tuturor. Acelaşi înger ne îndeamnă în fiecare clipă să trăim în pace şi bunăvoire.

Având pacea în noi, sub ocrotirea îngerului păzitor, vom putea să ne împotrivim răului, nedreptăţii şi oricărei silnicii. În climatul acesta, virtuţile creştineşti, săvârşirea faptelor bune, vor înflori în sufletul nostru, vor lumina viaţa noastră, iar iubirea creştină o voi împodobi şi înmiresma.

Străduindu-ne mereu pentru desăvârşire, îndeplinim datoriile noastre creştineşti, trăind în pace cu toată lumea, ne arătam vrednici de chemarea şi de vieţuirea noastră pe pământ şi demni de comuniunea cu puterile spirituale. De aceea împreună cu glasul de veacuri al Bisericii, să grăim şi noi către îngeri, către puterile cereşti: “Mai marilor voievozi ai puterilor îngereşti ce staţi înaintea scaunului stăpânesc, rugaţi-vă Domnului ca să dăruiască lumii pace, iar sufletelor noastre mare milă” (Mineiul, Mărirea stihoavnei).