Moţiunea Reformiştii, prezentată la Bistriţa

Monica Macovei şi-a susţinut joi, la Bistriţa, moţiunea ''Reformiştii''. A venit însoţită de Adrian Papahagi şi Sever Voinescu, iar la prezentare au participat peste 250 de membri ai organizaţiei PDL Bistriţa-Năsăud.

A existat şi un moment tensionat, când delegaţii, la cererea lui Ioan Oltean, s-au văzut nevoiţi a se ridica în picioare, şi toate acestea pentru a spulbera îndoielile Monicăi Macovei, care în debutul evenimentului îi cerea insistent liderului PDL BN să-i spună dacă în sală sunt prezenţi şi cei 134 de delegaţi ce vor participa la Convenţia din 23 martie.

Timp de mai bine de două ore, europarlamentarul Monica Macovei le-a vorbit celor prezenţi despre punctele forte pentru care merită să fie votată la şefia PDL.

Am aflat, deja, şi cum va vota unul dintre cei 134 de delegaţi bistriţeni la Convenţie, respectiv fostul purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean, Bogdan Rusu. Acesta a ţinut să-şi manifeste public susţinerea pentru Monica Macovei.

Pe scurt, a fost un eveniment interactiv. O moţiune a reformiştilor, dar şi o moţiune a celor specializaţi în sfaturi, în morală. A fost şi multă ipocrizie. Am înţeles: Udrea, mai puţin, Blaga, cel mai mult, sunt oameni ai trecutului, iar, ei, reformiştii, oameni ai viitorului.
E treaba lor pe cine aleg în 23 martie, sunt alegerile lor, alegerile interne ale PDL, doar că, vinovăţiile ar trebui căutate, dacă lumea n-ar fi laşă, în cu totul alte părţi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5